Avram Iancu. Crampeie din viata sa

În acest Ardeal al școlii latiniste, al clasicismului și al studiilor formale, a căror influență în personalitatea lui Avram Iancu nu trebuie uitată, era lumea deosebită a Munților Apuseni. Avram Iancu s-a născut în 1824 la Vidra de Sus, în mijlocul pădurilor mari, a oamenilor care lucrau din greu la tăierea lemnului. Casele din trunchiuri de copaci, cu cerdac pe stâlpi, uneori ridicat peste magazia de căruțe, cu acoperișul de șindrilă, mare și foarte aplecat, ca să se scurgă zăpezile, parcă erau una cu codrul cel bătrân. Era un loc ferit, cu obiceiuri vechi, cu oameni dârji, îndârjiți de munca lor prea grea.

Și ca o umbră, de care se vorbea în șoaptă, se păstra acolo amintirea celui blestemat de soartă, a lui Horia. Aici era casa lui, acolo trăiau urmași de-ai lui, câte o poveste despre cel ce murise ca un mucenic se mai spunea de cei bătrâni. Amintirea lui Horia l-a urmărit pe Iancu toată viața, el a fost în gândul său urmașul lui Horia, a vrut poate să fie răzbunătorul lui. Unui prieten îi spunea: „Eu sunt nepotul lui Horia”. Iar altă dată: „Sunt gata să împărtășesc soarta lui”. Într-o clipă de mânie, auzind ce discutau ungurii în dieta de la Cluj, Iancu striga: „Îi vom convinge cu lancea lui Horia”.

Pădurile mari, oamenii muncitori de la munte și amintirea aceea care clocotea ca o otravă, este mediul de unde s-a ridicat Iancu.