Abecedarul gândirii sau gânduri în comprimate
- Broșatformat
- 204pagini
- ~5 orelectură est.
- Românălimbă
- 2023apariție
Despre carte
Volumul face parte din lucrările manuscrise rămase de pe urma filozofului blăjean Ioan Miclea (1902‑1982), putând fi socotit astfel o lucrare de sertar. Legea învățământului din 1948 i-a interzis să mai profeseze, iar religia greco-catolică a fost condamnată la recluziune. Profesorul și teologul a fost scos în afara legii pe 1 decembrie 1948, ridicându-i-se dreptul de publicare. El însă a continuat să scrie cu tenacitate, furie și revoltă o mulțime de articole, studii, cărți, note de lectură, însemnări zilnice.
Volumul Gânduri în comprimate, apărut acum sub titlul Abecedarul gândirii, este una dintre valoroasele lucrări de sertar ale sale. Prin această scriere, Ioan Miclea se situează în rândul celor mai fervenți deiști care au ripostat fără menajamente la încercările oficialilor de a confisca gândirea liberă și a o folosi ca armă a luptei de clasă. Opera sa capătă, tocmai prin acest fapt, o dimensiune luptătoare, înnobilată de tragismul existențial al omului urmărit și percheziționat în chip nemilos de Securitate, dar care nu s-a lăsat vreo clipă nici influențat de noii ideologi, nici doborât de numeroasele greutăți și impedimente care i s-au pus în cale.
Descoperă mai multe cărți scrise de Ioan Miclea
Dacă ți-a plăcut cartea Abecedarul gândirii sau gânduri în comprimate, scrisă de Ioan Miclea, cu siguranță vei aprecia și celelalte titluri semnate de același autor Evanghelii din Evanghelie , Vremea
Preț și disponibilitate
Singura librărie care vinde această carte o are în stoc.
| Librărie | Preț | Disponibilitate | |
|---|---|---|---|
| CartepediaCel mai bun preț | 27,11 RON | În stoc | Vezi |
Prețurile și disponibilitatea sunt furnizate de librării și actualizate zilnic. Verifică prețul final la librărie înainte de a finaliza comanda.
Recenziile cititorilor vor apărea în curând
Lucrăm la adăugarea recenziilor verificate. Între timp, descoperă alte cărți recomandate sau salvează-o pentru mai târziu.








