Corbei
- Broșatformat
- 297pagini
- ~7 orelectură est.
- Românălimbă
- 2017apariție
Despre carte
Romanul Corbei reia o temă frecventă în nuvelistica târzie a lui Slavici: aceea a singuraticului închistat în el ‒ ca să se apere de lumea înconjurătoare ‒ deschizându-se sufleteşte târziu, sub farmecul eternului feminin şi al tinereţii acestuia.
În descifrarea mecanismului acestui delicat proces sufletesc, Slavici se dovedeşte acelaşi maestru, realizând pagini care prevestesc Adela şi Enigma Otiliei. Dar lipsa de aderenţă a Iui faţă de lumea oraşelor de dincoace de Carpaţi şi convingerea lui că oamenii ei nu se pot salva doar prin ei înşişi, complică inutil şi păgubitor acest proces, printr-o revelare paralelă a binefacerilor religiei creştine în sufletul personajului principal.
Corbei devine astfel prototipul eroilor de roman zbătându-se între „legea trupului” şi „legea minţii", care vor constitui mai târziu caracteristica dominantă a scrierilor unui Agârbiceanu şi ale unui Gala Galaction.
Ovidiu Papadima
Descoperă mai multe cărți scrise de Ioan Slavici
Dacă ți-a plăcut cartea Corbei, scrisă de Ioan Slavici, cu siguranță vei aprecia și celelalte titluri semnate de același autor Ioan Slavici. Opere (Vol. VII) Publicistică literară. Scrieri istorice și etnografice , Fundația Națională pentru Știință și Artă, Univers Enciclopedic Ioan Slavici. Opere (Vol. VIII) Scrieri istorice și etnografice. Scrieri sociale și economice , Fundația Națională pentru Știință și Artă, Univers Enciclopedic Ioan Slavici. Opere (Vol. X) Publicistică social-politică. Problema națională. Memorandul , Fundația Națională pentru Știință și Artă
Preț și disponibilitate
Singura librărie care vinde această carte o are în stoc.
| Librărie | Preț | Disponibilitate | |
|---|---|---|---|
| CartepediaCel mai bun preț | 11,10 RON | În stoc | Vezi |
Prețurile și disponibilitatea sunt furnizate de librării și actualizate zilnic. Verifică prețul final la librărie înainte de a finaliza comanda.
Recenziile cititorilor vor apărea în curând
Lucrăm la adăugarea recenziilor verificate. Între timp, descoperă alte cărți recomandate sau salvează-o pentru mai târziu.














