Apropierea sângelui

Primele amintiri cu Ion ŞERBAN DRINCEA vin de la cărţile sale cu Turnu Severin – reportaje, articole, eseuri despre măreţia locului. Despre podul care unea Dacia cu restul lumii, despre insula nemaivăzută – azi, întrutotul nemaivăzută – care ne putea întâlni cu Imperiul Otoman.

Nu mai ştiu despre ce locuri mirabile din Oltenia, despre ce hidrocentrale şi despre ce vapoare a mai scris, dar mă bucură poeziile sale atât de legate de acasă. Nu numai Marin Sorescu se întoarce La Lilieci, ci şi Ion Şerban Drincea, în fiecare dintre autodefinirile sale: „Am iubiri peste tot/ prima iubire se află într-o stea/ fixată pe cerul satului unde m-am născut/ plecată din privirea mamei/ când mi-a auzit întâiul ţipăt.” Sau: „Câmpul din fața casei mele adună/ pâlcuri de păsări răstignite de foame/ scormonesc pământul/ cu ghearele.” Din ideile generale ale jurnalistului şi ale poetului (Poarta luminilor, Ochiul cercului, Mirarea fructului) se nasc romanele Adevărul pământului şi Chemarea destinului.

Şi mai legat de acasă este Războiul civililor cu îngerii: de acasă sau de continuitate. Despre bucuria şi datoria de a scrie, a scrie, a scrie. A scrie nu doar el, ci şi urmaşii săi. Robert Şerban, cea mai vie prezenţă în literatura anului 2022, şi Tudor Şerban, cel mai tânăr scriitor al familiei. La 80 de ani, Ion Şerban Drincea poate trăi bucuria împlinirilor.