Sfârșitul eternității
- Cartonatformat
- 264pagini
- ~7 orelectură est.
- Românălimbă
- 2021apariție
Despre carte
„Una dintre primele reguli pe care le învățase ca observator era că o persoană ce ocupă două puncte în același timp din aceeași realitate riscă să se întâlnească cu ea însăși.”
În afara spațiului și timpului există Eternitatea, al cărei scop este să vegheze la bunăstarea umanității. Sarcina lui Andrew Harlan este de a călători în timp și de a introduce în locul și la momentul potrivit câte o schimbare de realitate pentru binele comun al omenirii. Totuși, sfârșitul Eternității pare să fie aproape, deoarece Harlan nu mai este convins că rolul Eternilor este spre binele general al oamenilor. Iar din clipa în care întâlnește și se îndrăgostește de o femeie ce nu se numără printre Eterni, el va căuta să manipuleze timpul pentru propriile interese, astfel încât iubirea să supraviețuiască.
„Omenirea poate reuși să se înalțe pe cele mai mari culmi doar supunându-se la încercări majore. Forța care o împinge spre cuceriri mai noi, mai înalte, vine din pericol și din insecuritate lipsită de odihnă.”
Descoperă mai multe cărți scrise de Isaac Asimov
Dacă ți-a plăcut cartea Sfârșitul eternității, scrisă de Isaac Asimov, cu siguranță vei aprecia și celelalte titluri semnate de același autor Foundation and Earth , Harper Collins Publishers Ltd. Praf de stele. Imperiul (Vol. 2) , Paladin Curenţii spaţiului. Imperiul (Vol. 3) , Paladin
Preț și disponibilitate
Singura librărie care vinde această carte o are în stoc.
| Librărie | Preț | Disponibilitate | |
|---|---|---|---|
| CartepediaCel mai bun preț | 56,05 RON | În stoc | Vezi |
Prețurile și disponibilitatea sunt furnizate de librării și actualizate zilnic. Verifică prețul final la librărie înainte de a finaliza comanda.
Recenziile cititorilor vor apărea în curând
Lucrăm la adăugarea recenziilor verificate. Între timp, descoperă alte cărți recomandate sau salvează-o pentru mai târziu.















