Cenușa lumii

Calului își afundă precaut copitele în zăpada. Mergeau încet câl și călăreț, atenți la poteca ce și-o alegeau spre creastă, un drum periculos căci stratul de zăpada proaspăt căzut și destul de gros putea ascunde pericole. Câinele ce îi urmă era și mai mult pus la încercare, în unele locuri zăpada fiind mai înaltă decât el. Limbă roșie atârnata printre colți într-o parte și respirația aburindă erau semne că mergeau de ceva vreme, iar urcușul nu fusese deloc ușor printre cioturile înnegrite și tufișurile scheletice și troienite. Dar nu mai aveau mult și urmau să ajungă sus, să-și găsească un adăpost de viscolul care se întețea tot mai tare.