Despre călătoriile (sau însingurările) mele

"Cerul cenușiu se coboară, colinele ca o mare verde Aleargă în cute după cute pînă departe, ascunzându-și adâncitura, Gropile în care se leagănă gândurile nevestei – Bărci, boante, practice Pline de rochii și pălării și porțelanuri și fiice căsătorite. În vestibulul casei de piatră O perdea flutură de la fereastra deschisă, Licărind și revărsându-se, o lumânare jalnică. Aceasta este limba mortului, adu-ți aminte, adu-ți aminte. Cât de departe e el acum, faptele lui Îi stau în jur ca mobilele în salon, ca un decor. În vreme ce se strâng palerile – Palerile mâinilor și fețelor vecinilor, Palerile înalte ale irișilor plutitori. Zboară întru nimicnicie; adu-ți aminte de noi. Băncile goale ale memoriei privesc peste pietre, Fațade de marmură cu vene albastre, și borcane de marmeladă cu narcise. Eatât de frumos aici sus; e un loc în care să fie oprirea."