Codul sufletului
- Broșatformat
- 384pagini
- ~10 orelectură est.
- Românălimbă
- 2017apariție
Despre carte
Să fim, oare, numai rezultatul interacțiunii dintre genele transmise de părinții noștri și mediu? Cu ce scop se află fiecare dintre noi pe acest pământ? Reușesc oare psihologia și științele actuale să explice extraordinara forță care ne ajută să ne urmăm drumul, în ciuda vicisitudinilor? De-a lungul timpului, numeroși gânditori, filosofi, psihologi au încercat să identifice acel ceva din noi ce cu toții știm că există, care ne călăuzește viața, dar pe care nu-l găsim căutând în laboratoare sau în statistici. Unii l-au numit daimon, soartă, duh, înger păzitor. James Hillman îl numește „ghindă". Așa cum stejarul, până să ajungă falnicul copac pe care îl cunoaștem, este mai întâi o ghindă ascunsă în pământ, un proiect, o promisiune, la fel și noi, oamenii, ne naștem cu ideea a ceea ce urmează să devenim. Această carte prezintă exemplele grăitoare ale unor personalități din lumea artistică și politică, ale căror vieți arată că nimic nu este întâmplător. Antrenantă, ușor de urmărit, se adresează oricărui cititor aflat în căutarea propriului sine.
Viața umană este mult mai mult decât ne permit teoriile noastre să cunoaștem despre ea. Mai devreme sau mai târziu, ceva pare să ne cheme pe o anumită cale. Poate că acest „ceva" s-a manifestat sub forma unui moment singular, cândva, în copilărie, o clipă în care a apărut de nicăieri o urgență teribilă și fascinantă, o răsturnare ciudată a ordinii firești ce a creat loc pentru o profeție: asta este ceea ce trebuie să fac, asta trebuie să devin. Acesta sunt eu. James Hillman
Descoperă mai multe cărți scrise de James Hillman
Dacă ți-a plăcut cartea Codul sufletului, scrisă de James Hillman, cu siguranță vei aprecia și celelalte titluri semnate de același autor Tânguirea morţilor. Psihologia după Cartea Roşie a lui Jung , Trei Forţa caracterului şi viaţa care dăinue , Trei
Preț și disponibilitate
Singura librărie care vinde această carte o are în stoc.
| Librărie | Preț | Disponibilitate | |
|---|---|---|---|
| CartepediaCel mai bun preț | 39,16 RON | În stoc | Vezi |
Prețurile și disponibilitatea sunt furnizate de librării și actualizate zilnic. Verifică prețul final la librărie înainte de a finaliza comanda.
Recenziile cititorilor vor apărea în curând
Lucrăm la adăugarea recenziilor verificate. Între timp, descoperă alte cărți recomandate sau salvează-o pentru mai târziu.








