În al nouălea cer
- Broșatformat
- 204pagini
- ~5 orelectură est.
- Românălimbă
- 2026apariție
Despre carte
Te-ai întrebat vreodată cine se ocupă de fericirea ta? Poate partenerul, copiii, guvernul, pisica sau chiar poliția. Sau, dacă îți faci timp, poate chiar tu însuți.
În acest jurnal plin de umor și savoare, Jan Cornelius explorează absurdul cotidian și ne arată că singurătatea devine mai ușor de suportat atunci când este împărtășită, că drumul spre fericire se poate opri uneori la lift și că, odată cu trecerea anilor, o eșarfă căzută pe podea pare mai departe decât planeta Venus. Călătoriile, menite să ne ajute să scăpăm de noi înșine, ne arată de fapt că nu putem fugi niciodată de propria persoană.
Autorul ne încântă cu o carte efervescentă, un jurnal personal și de călătorie, în care pendulează între orașe din Germania, România, Franța și nu numai, împărtășind întâmplări inedite, unele bizare, altele cu totul ieșite din comun, dar toate extrem de amuzante. Prin ironia sa subtilă și o profundă înțelegere a naturii umane, Jan Cornelius scoate în evidență atât defectele, cât și calitățile celor pe care îi întâlnește. Această carte este potrivită pentru cititorii care apreciază umorul inteligent, observațiile fine asupra vieții și poveștile autentice despre oameni și locuri.
Descoperă mai multe cărți scrise de Jan Cornelius
Dacă ți-a plăcut cartea În al nouălea cer, scrisă de Jan Cornelius, cu siguranță vei aprecia și celelalte titluri semnate de același autor De ce nu-s românii ca nemții? , Lebăda Neagră Al Doilea e Chaplin , Tracus Arte
Preț și disponibilitate
Singura librărie care vinde această carte o are în stoc.
| Librărie | Preț | Disponibilitate | |
|---|---|---|---|
| CartepediaCel mai bun preț | 30,00 RON | În stoc | Vezi |
Prețurile și disponibilitatea sunt furnizate de librării și actualizate zilnic. Verifică prețul final la librărie înainte de a finaliza comanda.
Recenziile cititorilor vor apărea în curând
Lucrăm la adăugarea recenziilor verificate. Între timp, descoperă alte cărți recomandate sau salvează-o pentru mai târziu.












