Hoții de atenție
- Broșatformat
- 305pagini
- ~8 orelectură est.
- Românălimbă
- 2022apariție
Despre carte
Viața noastră e plină de telefoane, iPad-uri, monitoare, diferite aplicații pe care le verificăm alternativ. Ne e tot mai greu să ne concentrăm mai mult timp pe o anumită sarcină fără să ne întrerupem pentru a ne întoarce la ecrane și a derula Facebook-ul sau Whatsapp-ul. Care sunt cauzele acestui fenomen? E o problemă la nivel personal, suntem leneși și neimplicați? Există vreo soluție?
Preocupat de aceste întrebări, Johann Hari a realizat interviuri cu experții din domeniul neuroștiințelor și psihologiei și a aflat că lipsa de concentrare este efectul unor forțe externe puternice care ne-au furat atenția, printre care dezvoltarea tehnologiei, optimismul feroce, creșterea epuizării fizice și psihice, amplificarea stresului, izolarea fizică și psihică.
Odată ce a identificat douăsprezece cauze reale ale lipsei concentrării, acestea l-au condus la soluțiile prin care ne putem recupera atenția, dacă suntem determinați să luptăm pentru ea.
„Pe când priveam cum fulgii care se topeau ușor în aburul cald, mi-am dat seama că sunt înconjurat de oameni care manevrau selfie stick-uri. Își puseseră telefoanele în carcase impermeabile și fotografiau și postau frenetic. Câțiva dintre ei transmiteau în direct pe Instagram. M-am întrebat atunci dacă motoul erei noastre nu cumva ar trebui să fie: "Am încercat să trăiesc, dar am fost distras". Gândul ăsta mi-a fost întrerupt de un neamț zgomotos, care arăta ca un influencer, ce urla în camera telefonului: „Sunt aici, la Laguna Albastră, trăind cea mai bună versiune a vieții mele".
Un lucru îmi era acum foarte clar. Dacă noi continuăm să fim o societate de oameni care dorm extrem de puțin și care muncesc excesiv; care schimbă activitățile la fiecare trei minute; care sunt urmăriți și monitorizați de rețelele de socializare ce sunt proiectate să ne identifice și manipuleze slăbiciunile, pentru a ne determina să derulăm fluxurile de actualizări la nesfârșit; care sunt atât de stresați încât devin hipervigilenți; care consumă alimente ce determină creșteri bruște și apoi prăbușiri ale energiei; care respiră zilnic un amestec chimic de toxine ce inflamează creierul – atunci, da, vom continua să fim o societate cu serioase probleme de atenție.”
- Johann Hari
Descoperă mai multe cărți scrise de Johann Hari
Dacă ți-a plăcut cartea Hoții de atenție, scrisă de Johann Hari, cu siguranță vei aprecia și celelalte titluri semnate de același autor Legături pierdute. Cauze reale ale depresiei și soluții surprinzătoare , Trei Pilula magică , Trei
Compară prețurile
2 din 2 librării au în stoc această carte · economisești până la 17,87 RON alegând cea mai ieftină ofertă.
| Librărie | Preț | Disponibilitate | |
|---|---|---|---|
| BookZoneCel mai bun preț | 47,40 RON68,71 RON−31% | În stoc | Vezi |
| Cartepedia | 65,27 RON | În stoc | Vezi |
Prețurile și disponibilitatea sunt furnizate de librării și actualizate zilnic. Verifică prețul final la librărie înainte de a finaliza comanda.
Recenziile cititorilor vor apărea în curând
Lucrăm la adăugarea recenziilor verificate. Între timp, descoperă alte cărți recomandate sau salvează-o pentru mai târziu.










