Iată-mă
- Broșatformat
- 648pagini
- ~16 orelectură est.
- Românălimbă
- 2017apariție
Despre carte
Cu mult umor şi profundă melancolie, Jonathan Safran Foer construieşte o poveste multistratificată, greu de sintetizat în câteva cuvinte. Focalizează lentilele camerei sale imaginare asupra unei familii evreieşti din Washingtonul zilelor noastre şi demolează, nivel după nivel, construcţia existenţei ei intime şi sociale, până ajunge la sâmburele care-i alimentează viaţa şi care se dovedeşte a fi mai fragil şi mai vulnerabil decât şi-ar fi imaginat.
Julia, o arhitectă „care n-a construit niciodată nimic”, după cum se autodefineşte, şi Jack, soţul ei, scenarist de succes al postului HBO, dar neîmplinit profesional, trăiesc împreună cu cei trei fii ai lor, Sam, Max şi Benjy – trei copii cu personalităţi complexe şi sofisticate, în confortul metropolei americane, ducând o viaţă tihnită, îmbogăţită de mici ritualuri laice, care-i definesc ca familie. Când, cu puţin timp înainte de ceremonia de bar mitzvah a fiului lor cel mare, Sam, Julia descoperă în telefonul soţului ei mai multe mesaje cu un conţinut sexual explicit, totul sare în aer, scoţând la iveală o adevărată spirală a crizelor identitare.
O panoplie de rude: bunici, străbunici, veri şi unchi intră în scenă pentru a întregi tabloul, nefăcând altceva decât să complice şi mai mult lucrurile, care se vor reaşeza în cele din urmă, reconfigurând relaţiile din interiorul familiei.
Punând în discuţie ce înseamnă să fii uman, Iată-mă e un mare roman american al vremurilor noastre, având în centrul lui disoluţia unei familii şi dispariția valorilor morale, o capodoperă despre cum trăim acum.
Descoperă mai multe cărți scrise de Jonathan Safran Foer
Dacă ți-a plăcut cartea Iată-mă, scrisă de Jonathan Safran Foer, cu siguranță vei aprecia și celelalte titluri semnate de același autor Totul este iluminat , Humanitas Fiction Extrem de tare & incredibil de aproape , Humanitas Fiction
Preț și disponibilitate
Singura librărie care vinde această carte o are în stoc.
| Librărie | Preț | Disponibilitate | |
|---|---|---|---|
| CartepediaCel mai bun preț | 54,24 RON | În stoc | Vezi |
Prețurile și disponibilitatea sunt furnizate de librării și actualizate zilnic. Verifică prețul final la librărie înainte de a finaliza comanda.
Recenziile cititorilor vor apărea în curând
Lucrăm la adăugarea recenziilor verificate. Între timp, descoperă alte cărți recomandate sau salvează-o pentru mai târziu.











