Hotel Bristol

Mai bine-ar fi să nu vorbim, grosolănia nu ni-i dată În pauzele rostirii reevaluăm propoziţiile, pân' ce le părăsim în liniştea deplină Spui că vrem să ne trăim zilele mai liniştit Dar poate că şi eu am vrut s-o spun Nu ştiu, nu are importanţă Mai comanzi un rând, deşi-amândoi nu facem asta niciodată „Măcar o dată te privesc în ochi…” „E-n ordine, e totul bine” Convorbirea constă doar în aluzii De fapt, nu e nimic de povestit E de ajuns atât, că stăm în crâşma asta – nicicând pesemne – aici nu ne-om întoarce