Familia Șoricel merge la culcare
- Cartonatformat
- 32pagini
- ~48 minlectură est.
- Românălimbă
- 2022apariție
Despre carte
Noapte bună, dalbă Lună!
A fost o zi lungă. Te-ai jucat, ai alergat, ai râs. Când a fost nevoie, ți-ai ajutat părinții și bunicii la câteva treburi, după puterile tale. Acum s-a înnoptat și ar fi vremea să te pregătești de culcare.
Iar pregătirea asta cam ce înseamnă? Mai întâi, o mare și grozavă bălăceală (căreia părinții îi spun „baia de seară“), apoi o masă bună alături de toată familia, după care spălatul pe dinți, pijamalele și…
Dar stai așa: sunteți zece frați – doar n-o să te duci tu primul la culcare. Ce-ar fi să mai construiești ceva din cuburi? Sau să țopăi în pat? Ori, de ce nu, să mai alergi puțin prin casă. Trebuie să-i prindă cineva pe cei care aleargă deja, nu? E timp destul. Măcar până vine mama să vă citească povestea începută acum câteva seri. Abia aștepți să afli cum se termină. După poveste, în sfârșit, adormi în pătuțul tău moale și primitor, pe cântecul murmurat de bunica.
„Suntem o familie de 14 șoricei: tata, mama, bunicul, bunica și 10 frați: Brăduț, Codruț, Sânziana, Petruța, Mugur, Bujor, Merișor, Brândușa, Romanița și Ghiocel.”
Descoperă mai multe cărți scrise de Kazuo Iwamura
Dacă ți-a plăcut cartea Familia Șoricel merge la culcare, scrisă de Kazuo Iwamura, cu siguranță vei aprecia și celelalte titluri semnate de același autor Micul dejun cu familia Șoricel , Cartea Copiilor Gândurile unei broscuțe , Portocala albastră
Compară prețurile
2 din 2 librării au în stoc această carte · economisești până la 5,95 RON alegând cea mai ieftină ofertă.
| Librărie | Preț | Disponibilitate | |
|---|---|---|---|
| BookZoneCel mai bun preț | 29,20 RON37,00 RON−21% | În stoc | Vezi |
| Cartepedia | 35,15 RON | În stoc | Vezi |
Prețurile și disponibilitatea sunt furnizate de librării și actualizate zilnic. Verifică prețul final la librărie înainte de a finaliza comanda.
Recenziile cititorilor vor apărea în curând
Lucrăm la adăugarea recenziilor verificate. Între timp, descoperă alte cărți recomandate sau salvează-o pentru mai târziu.















