Memoria stigmatelor

În România comunistă, din 1948 şi până la începutul anilor ’60, soarta unui om depindea mai ales de dosarul său politic —  până-ntr-acolo încât Dosarul, ca atare, era cu mult mai important decât Omul. O faptă de opoziţie faţă de regimul comunist — a oricăruia dintre români, fie o persoană anume sau vreuna dintre rudele sale — era un păcat de neşters — un stigmat. „Dacă ai fi furat, violat sau omorât era altceva. Dar, ca arestat politic, vei fi stigmatizat toată viaţa“ — va spune un om al regimului către unul dintre eroii acestui volum.

Cu pasiune, cu empatie sufletească şi cu o curiozitate proprie unui intelectual ce a trăit la rându-i experienţa stigmatului, doamna Lăcrămioara Stoenescu conturează destinele a 22 de români — femei şi bărbaţi — a căror tinereţe a fost, în parte, un calvar aflat sub semnul Dosarului. Fiecare destin, dintre acestea, e o poveste: cu doza ei de dramatism, de tragedie, de absurd şi de umor straniu. Unele episoade par azi incredibile — şi poate că tocmai acest fapt ne dă, mai profund, măsura absurdităţii pe care regimul stalinist din România a transformat-o în practică de guvernare.