Ionesco
- Broșatformat
- 350pagini
- ~9 orelectură est.
- Românălimbă
- 2022apariție
Despre carte
„Această carte este rodul unei interpretări care își caută propria legitimitate teoretică, pe măsură ce își construiește argumentele; o interpretare care privește dincolo de obiectul ei de cercetare, în timp ce și-l precizează. Am intenționat să scriu nu numai, sau nu în primul rând, un studiu monografic asupra operei lui Eugène Ionesco. Ci mai degrabă ideea a fost să construiesc o narațiune de interpretare în care să pun în act, „cu metodă”, o strategie interpretativă funcțională, la o adică, nu numai pentru textele ionesciene. Preocuparea (aproape obsesia) de a interpreta cu metodă poate părea cu atât mai paradoxală cu cât obiectele interpretării sunt de astă dată texte dramatice etichetate îndeobște de critică și de public drept „absurde”. Ȋnsă idiosincraziile, patetismul, combinate cu parodia de sine și cu puseurile melodramatice ale unor personaje cum sunt Bérenger, Jean, Amedeu şi, în fine, acelea ale lui Ionesco însuși, expuse pe-ndelete în jurnale, în memorii, în interviuri, nu sunt propriu-zis absurde.” **(**LAURA PAVEL)
Descoperă mai multe cărți scrise de Laura Pavel
Dacă ți-a plăcut cartea Ionesco, scrisă de Laura Pavel, cu siguranță vei aprecia și celelalte titluri semnate de același autor
Preț și disponibilitate
Singura librărie care vinde această carte o are în stoc.
| Librărie | Preț | Disponibilitate | |
|---|---|---|---|
| CartepediaCel mai bun preț | 63,43 RON | În stoc | Vezi |
Prețurile și disponibilitatea sunt furnizate de librării și actualizate zilnic. Verifică prețul final la librărie înainte de a finaliza comanda.
Recenziile cititorilor vor apărea în curând
Lucrăm la adăugarea recenziilor verificate. Între timp, descoperă alte cărți recomandate sau salvează-o pentru mai târziu.







