Laura Poanta 50. Album retrospectiv
- Broșatformat
- 60pagini
- ~2 orelectură est.
- Românălimbă
- 2021apariție
Despre carte
Pe coperta I: Laura Poantă, lucrare din seria Douăsprezece singurătăți, 2021 Am ales, pentru acest album retrospectiv, desene, crochiuri, grafică, ilustrație de carte, pictură în ulei, acrilic ori tempera. În expoziții (personale sau colective, la Muzeul de Artă Cluj-Napoca, la Galeriile Steaua, la Biblioteca Centrală Universitară „Lucian Blaga”, la Salonul Medicilor sau la cel al Scriitorilor, la Turnirul Scriitorilor Sighișoara etc.), ele aveau, desigur, și titluri. Nu le-am păstrat aici, în acest exercițiu de memorie afectivă. (Laura Poantă) * * * LAURA POANTĂ (n. 10 martie, 1971, în orașul Agnita, județul Sibiu) este fiica Irinei Petraș și a lui Petru Poantă. Medic, grafician, traducătoare din limbile engleză și italiană. A absolvit Liceul de Artă „Romulus Ladea” din Cluj-Napoca, secția de grafică (1989), și Facultatea de Medicină, din cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” în anul 1995. Este doctor în medicină din 2005 și medic primar. Este autoare și coautoare la peste 20 de volume de specialitate (cardiologie, medicină internă, semiologie). A tradus din limbile engleză și italiană autori precum Edmondo De Amicis, Katherine Mansfield, Edgar Allan Poe, Oscar Wilde, Saki, Ambrose Bierce, Mark Twain, Luigi Pirandello etc., etc. A tradus și piesa lui David Greig, Ultimul mesaj al cosmonautului către femeia pe care a iubit-o cândva în fosta Uniune Sovietică. Premiera: 2 octombrie 2010, Teatrul Național „Lucian Blaga” Cluj-Napoca, Regia: Radu Afrim. Este membră a Uniunii Scriitorilor din România, a Societății Române de Medicină Internă, a Societății Române de Semiologie, a Societății Americane de Ecocardiografie, a Societății Americane de Psihosomatică și a Asociației Europene de Ecocardiografie.
Preț și disponibilitate
Singura librărie care vinde această carte o are în stoc.
| Librărie | Preț | Disponibilitate | |
|---|---|---|---|
| BookZoneCel mai bun preț | 66,70 RON68,71 RON−3% | În stoc | Vezi |
Prețurile și disponibilitatea sunt furnizate de librării și actualizate zilnic. Verifică prețul final la librărie înainte de a finaliza comanda.
Recenziile cititorilor vor apărea în curând
Lucrăm la adăugarea recenziilor verificate. Între timp, descoperă alte cărți recomandate sau salvează-o pentru mai târziu.










