Mat, Ema, Tică și eu în vacanță. Caiet cu activități integrate pentru clasa a III-a
- Broșatformat
- 80pagini
- ~2 orelectură est.
- Românălimbă
- 2016apariție
Despre carte
Tangențial, elevul are parte și de îmbinări ale unor cerințe ce țin de arte vizuale, de explorarea mediului sau dezvoltarea personală, dar doar pentru că am dorit să demonstrăm că ce învățăm la școală ne ajută în viața reală și că totul se îmbină. Copilul este pus în fața unor contexte multiple, a unor situații problemă, este obligat să descopere, nu să memoreze, totul bazându-se pe conexiunea de idei.
Alături de el, în această călătorie de vacanţă, se vor afla trei prieteni – Mat, Ema şi Tică – care, acolo unde este necesar, vor participa la rezolvarea exerciţiilor propuse şi vor avea scris fiecare rezultatul obţinut. Copilul va putea completa şi el cu rezultatul său şi va putea observa dacă este asemănător cu vreunul din cele obţinute de Mat, Ema sau Tică.
Câteva exemple de tipuri de exerciţii întâlnite:
– comunicare: identificarea şi numirea unor trăsături ale obiectelor/ fiinţelor din universul apropiat; exprimarea acordului/ dezacordului faţă de acţiunile, atitudinile unor personaje; observarea unor mărci specifice (de exemplu, plural/ gen etc.); realizarea unui afiş pentru promovarea unei serbări/ a unui concurs/ a unui proiect;
– matematică: realizarea unor modele repetitive (cu desene sau cu obiecte), respectând o regulă dată; generarea/ completarea unor şiruri de simboluri sau de numere folosind o regulă dată; utilizarea unei formule de calcul; identificarea, într-un număr, a cifrei unităţilor / zecilor / sutelor / miilor; determinarea unei fracţii când numărătorul şi/sau numitorul îndeplinesc anumite condiţii; utilizarea semnelor <, >, = în compararea numerelor sau fracţiilor cu ajutorul unor exemple concrete şi a unor reprezentări grafice;
– ştiinţe ale naturii: observarea efectului poluării asupra unor organisme; identificarea comportamentelor distructive ale omului față de mediu;
– arte vizuale şi abilităţi practice: exerciții de diversificare a ariei de utilizare a elementelor de limbaj plastic în scopul amplificării potențialului lor expresiv; realizarea de produse utile și estetice, pentru viața de zi cu zi, pentru decorarea cărora se pot folosi diferite procedee; realizarea de contururi, decupaje, colaje, amprentări.
Descoperă mai multe cărți scrise de Laurențiu Cîrstea
Dacă ți-a plăcut cartea Mat, Ema, Tică și eu în vacanță. Caiet cu activități integrate pentru clasa a III-a, scrisă de Laurențiu Cîrstea, cu siguranță vei aprecia și celelalte titluri semnate de același autor Mat, Ema, Tică și eu în vacanță. Caiet cu activități integrate pentru clasa a IV-a , Sigma Mat, Ema, Tică și eu în vacanță. Caiet cu activități integrate pentru clasa I , Sigma
Descoperă mai multe cărți scrise de Mihaela Daniela Cîrstea
Dacă ți-a plăcut cartea Mat, Ema, Tică și eu în vacanță. Caiet cu activități integrate pentru clasa a III-a, scrisă de Mihaela Daniela Cîrstea, cu siguranță vei aprecia și celelalte titluri semnate de același autor Mat, Ema, Tică și eu în vacanță. Caiet cu activități integrate pentru clasa a IV-a , Sigma Mat, Ema, Tică și eu în vacanță. Caiet cu activități integrate pentru clasa I , Sigma Memorator de limba și literatura română pentru clasele IX-XII , Paralela 45 educațional
Descoperă mai multe cărți scrise de Dumitru Puiu
Dacă ți-a plăcut cartea Mat, Ema, Tică și eu în vacanță. Caiet cu activități integrate pentru clasa a III-a, scrisă de Dumitru Puiu, cu siguranță vei aprecia și celelalte titluri semnate de același autor Mat, Ema, Tică și eu în vacanță. Caiet cu activități integrate pentru clasa a IV-a , Sigma Mat, Ema, Tică și eu în vacanță. Caiet cu activități integrate pentru clasa I , Sigma
Descoperă mai multe cărți scrise de Oana Sacalerus
Dacă ți-a plăcut cartea Mat, Ema, Tică și eu în vacanță. Caiet cu activități integrate pentru clasa a III-a, scrisă de Oana Sacalerus, cu siguranță vei aprecia și celelalte titluri semnate de același autor Mat, Ema, Tică și eu în vacanță. Caiet cu activități integrate pentru clasa a IV-a , Sigma Mat, Ema, Tică și eu în vacanță. Caiet cu activități integrate pentru clasa I , Sigma
Descoperă mai multe cărți scrise de Constanța Tanciu
Dacă ți-a plăcut cartea Mat, Ema, Tică și eu în vacanță. Caiet cu activități integrate pentru clasa a III-a, scrisă de Constanța Tanciu, cu siguranță vei aprecia și celelalte titluri semnate de același autor Mat, Ema, Tică și eu în vacanță. Caiet cu activități integrate pentru clasa a IV-a , Sigma Mat, Ema, Tică și eu în vacanță. Caiet cu activități integrate pentru clasa I , Sigma
Descoperă mai multe cărți scrise de Anicuţa Todea
Dacă ți-a plăcut cartea Mat, Ema, Tică și eu în vacanță. Caiet cu activități integrate pentru clasa a III-a, scrisă de Anicuţa Todea, cu siguranță vei aprecia și celelalte titluri semnate de același autor Călătorie în Țara Literelor, Clasa I, partea a II-a , Sigma Călătorie în Țara Literelor, Clasa I, partea I , Sigma Mat, Ema, Tică și eu în vacanță. Caiet cu activități integrate pentru clasa a IV-a , Sigma
Descoperă mai multe cărți scrise de Cătălina Zagaradniuc
Dacă ți-a plăcut cartea Mat, Ema, Tică și eu în vacanță. Caiet cu activități integrate pentru clasa a III-a, scrisă de Cătălina Zagaradniuc, cu siguranță vei aprecia și celelalte titluri semnate de același autor Mat, Ema, Tică și eu în vacanță. Caiet cu activități integrate pentru clasa a IV-a , Sigma Mat, Ema, Tică și eu în vacanță. Caiet cu activități integrate pentru clasa I , Sigma
Preț și disponibilitate
Singura librărie care vinde această carte o are în stoc.
| Librărie | Preț | Disponibilitate | |
|---|---|---|---|
| CartepediaCel mai bun preț | 12,68 RON | În stoc | Vezi |
Prețurile și disponibilitatea sunt furnizate de librării și actualizate zilnic. Verifică prețul final la librărie înainte de a finaliza comanda.
Recenziile cititorilor vor apărea în curând
Lucrăm la adăugarea recenziilor verificate. Între timp, descoperă alte cărți recomandate sau salvează-o pentru mai târziu.

