Bourdain
- Broșatformat
- 512pagini
- ~13 orelectură est.
- Românălimbă
- 2022apariție
Despre carte
În 2018, când Anthony Bourdain a murit, admiratori din întreaga lume s-au reunit pentru a celebra viața unui om inimitabil, care își dedicase existența călătoriilor, mergând aproape peste tot (și mâncând aproape orice), scoțând la lumină viețile și poveștile altora. Impactul său a fost extraordinar, iar moștenirea sa nu a făcut decât să crească după moartea lui. Acum avem prima dată ocazia de a pătrunde în viața lui Bourdain prin poveștile și evocările celor mai apropiați prieteni și colegi. Laurie Woolever, care a fost vreme îndelungată asistenta și confidenta lui Bourdain, a intervievat aproape o sută de oameni care au gravitat în jurul lui Tony – de la membrii echipelor sale din bucătărie până la colaboratorii din domeniul literar, editorial și din televiziune, la care se adaugă fiica și cei mai apropiați prieteni ai săi –, oferindu-ne o viziune remarcabilă, completă, vie și nuanțată asupra vieții și muncii lui Tony. Din copilărie și adolescență până la tinerețea petrecută în New York, trecând prin geneza volumului său de memorii Kitchen Confidential, urmărind conturarea personalității sale ca scriitor și om de televiziune, prin cuvintele prietenilor și colegilor (printre care Eric Ripert, José Andrés, Nigella Lawson și W. Kamau Bell), dar și prin cele ale membrilor familiei (între care fratele și regretata sa mamă), vedem numeroasele laturi ale lui Tony – motivațiile, ambivalența, vulnerabilitatea, punctele nevralgice și mintea sclipitoare. De o anvergură extraordinară și cu un stil profund intim, oferindu-ne acces la o mulțime de fotografii din viața lui Tony, Bourdain: Biografia orală definitivă este o mărturie despre viața unui om remarcabil, în cuvintele celor care i-au fost alături.
Preț și disponibilitate
Singura librărie care vinde această carte o are în stoc.
| Librărie | Preț | Disponibilitate | |
|---|---|---|---|
| BookZoneCel mai bun preț | 71,40 RON79,29 RON−10% | În stoc | Vezi |
Prețurile și disponibilitatea sunt furnizate de librării și actualizate zilnic. Verifică prețul final la librărie înainte de a finaliza comanda.
Recenziile cititorilor vor apărea în curând
Lucrăm la adăugarea recenziilor verificate. Între timp, descoperă alte cărți recomandate sau salvează-o pentru mai târziu.







