Creatorul de fețe
- Broșatformat
- 320pagini
- ~8 orelectură est.
- Românălimbă
- 2023apariție
Despre carte
Bestseller New York Times Bestseller internațional Finalistă Kirkus Prize, 2022 Una dintre cele mai bune cărți ale anului, The Guardian
Din clipa în care primul foc de mitralieră a răsunat pe frontul de vest, un lucru a fost clar: tehnologia militară a omenirii depășise cu mult capabilitățile sale medicale. Nenumărate trupuri au fost zdrobite, sfârtecate, ciopârțite și gazate. Primul Război Mondial a luat milioane de vieți și a lăsat în urmă milioane de răniți și de soldați desfigurați. Însă în mijlocul acestei situații brutale au fost și oameni care s-au străduit să le aline suferința. Această carte spune povestea extraordinară a uimitorului Harold Gillies, un chirurg plastician inovator, care și-a dedicat viața reconstrucției fețelor arse și mutilate ale soldaților răniți aflați în grija sa.
Gillies, un neozeelandez educat la Cambridge, a devenit interesat de chirurgia plastică, un domeniu aflat în curs de dezvoltare la momentul respectiv, după ce a întâlnit epave umane pe front. După ce s-a întors în Marea Britanie, a înființat unul dintre primele spitale din lume dedicate exclusiv reconstrucției faciale. Acolo, Gillies a adunat un grup unic de specialiști, a căror sarcină era să reconstruiască ceea ce fusese smuls, să recreeze ceea ce fusese distrus. Într-o perioadă în care pierderea unui membru făcea dintr-un soldat un erou, dar pierderea feței îl transforma într-un monstru pentru o societate în mare parte intolerantă la desfigurare, Gillies a refăcut nu doar fețele răniților, ci și spiritele acestora.
_Creatorul de fețe_vorbește despre inovațiile chirurgicale ingenioase ale lui Gillies și despre poveștile dramatice ale soldaților ale căror vieți au fost distruse și reparate. Rezultatul este o relatare vie a modului în care medicina poate fi o artă și a ceea ce pot realiza curajul și imaginația în prezența ororii implacabile.
Descoperă mai multe cărți scrise de Lindsey Fitzharris
Dacă ți-a plăcut cartea Creatorul de fețe, scrisă de Lindsey Fitzharris, cu siguranță vei aprecia și celelalte titluri semnate de același autor Arta măcelăritului , Publica
Compară prețurile
2 din 2 librării au în stoc această carte · economisești până la 19,37 RON alegând cea mai ieftină ofertă.
| Librărie | Preț | Disponibilitate | |
|---|---|---|---|
| BookZoneCel mai bun preț | 43,00 RON62,37 RON−31% | În stoc | Vezi |
| Cartepedia | 62,37 RON | În stoc | Vezi |
Prețurile și disponibilitatea sunt furnizate de librării și actualizate zilnic. Verifică prețul final la librărie înainte de a finaliza comanda.
Recenziile cititorilor vor apărea în curând
Lucrăm la adăugarea recenziilor verificate. Între timp, descoperă alte cărți recomandate sau salvează-o pentru mai târziu.









