Eu sunt apa cu tumulturi. Creații în culoare și versuri

Am început să scriu într-o zi de toamnă, când am simțit ca o nevoie organică de a răbufni… prin scris. Eram la vârsta când mă simțeam ca un burete îmbibat cu de toate şi trebuia să-l storc până la ultima picătură de trăire, de „strânsură” din anii vieții. Am scris rar la început, apoi treptat s-a transformat într-o necesitate de a mă descotorosi de ce-am adunat în mine! Şi, uşor, ușor, am scris pagină după pagină, versuri după versuri, ca o eliberare a unui vulcan mocnit, cuminte, de care nimeni nu se mai temea. Gânduri, dorințe, doruri, dureri şi bucurii, toate câte zăceau în mine, ascunse, diluate, uitate, încrâncenate, toate ieşeau la suprafață, în proză sau versuri, prin cuvinte care se legau de fiecare dată ca într-un iureş de luptă! Scriam şi mă răscoleam singură, mă vânturam ca un crivăț într-o iarnă târzie şi geroasă. După un timp i-am spus fiicei mele, Dalila, că scriu şi am întrebat-o dacă ar vrea să vadă. Mi-a spus că ar dori să citească ce scriu. I-am trimis pe e-mail, proză, versuri…

(Autoarea)