Lumină, încet
- Broșatformat
- 206pagini
- ~5 orelectură est.
- Românălimbă
- 2023apariție
Despre carte
„Poezia lui Marian Drăghici e un limbaj de convertire, un limbaj ce suferă, într-un proces gradual, agresiunea prezenței divine. Ea devine o cale revelatorie și se înscrie între limbajele tari, contopindu-se cu rugăciunea.”
Al. Cistelecan
„Se observă dintru început – ceea ce constituie un element de căpătâi pentru toată poezia lui Marian Drăghici – preocuparea majoră pentru arta sau artele poetice. În această privință, Marian Drăghici este poetul care a reușit, probabil cel mai bine dintre autorii recenți, să dea greutate, consistență, amploare epică și dramatism credo-urilor sale despre poezie, limbajul acesteia și locul ei în lume. Deopotrivă, poetului i-a reușit o punere în scenă extraordinară a «vârstelor poetice», a rupturilor din existență și din poezie, a relațiilor profunde dintre scris și poezie («toată biografia mieste pusă în scrisul meu, atâta cât/câtă e »).”
Dan Cristea
„În poeticile de altădată, romantică și simbolistă, visul era un refugiu, un spațiu securizant, departe de asprele atingeri ale realului – insula lui Euthanasius –, unde poetul elabora textul. La Marian Drăghici e textul visat; visul transcrie ceea ce va fi fost deja scris altundeva, cu litere aurii, derulându-se încet, dinspre cer spre pământ, asemeni scării lui Iacob pe care urcă și coboară îngerii: visul, iar nu poetul «în vis», elaborează textul: melcul e poemul visat, cochilia purtătoare e poetul însuși, în formula atât de originală a liricii lui Marian Drăghici, al cărei «fir», iată, nu se află «în cap», ci în nescrisul ce așteaptă să fie visat. Această așteptare febrilă a poemului dumnezeiesc e starea poetului.”
Ioan Holban
Descoperă mai multe cărți scrise de Marian Drăghici
Dacă ți-a plăcut cartea Lumină, încet, scrisă de Marian Drăghici, cu siguranță vei aprecia și celelalte titluri semnate de același autor Bătrânul ego în dimineața de după moarte , Limes
Preț și disponibilitate
Singura librărie care vinde această carte o are în stoc.
| Librărie | Preț | Disponibilitate | |
|---|---|---|---|
| CartepediaCel mai bun preț | 45,19 RON | În stoc | Vezi |
Prețurile și disponibilitatea sunt furnizate de librării și actualizate zilnic. Verifică prețul final la librărie înainte de a finaliza comanda.
Recenziile cititorilor vor apărea în curând
Lucrăm la adăugarea recenziilor verificate. Între timp, descoperă alte cărți recomandate sau salvează-o pentru mai târziu.







