Strigăt interior

„Orice om caută să dea sens vieții lui și dacă găsește sensul, va stăpâni plenitudinea. Sensul vieții mele s-a schimbat spre senectute în conștiința de a scrie. Viața ar fi mai săracă fără detaliile personale pe care le alătur existenței mele în ansamblul vieții. M-am raportat mereu la mașina timpului căutându-mi sinele, chiar mulțumind cerului pentru fiecare treaptă urcată în taina scrisului. M-am evaluat, m-am căutat, m-am regăsit și apoi am uitat căutarea. M-am îndreptat spre comunitatea celor care iubesc cuvântul scris alinându-mi acest dor în cenaclurile literare la Brașov, București sau Râmnicu Vâlcea pe care le frecventez. Am venit dintr-o carieră a cifrelor exacte. Acum sunt depozitara unei experiențe de 20 de ani în arta scrisului, îmi evaluez „edificiul” construit prin cărțile editate în această perioadă. Simt nevoia și am chiar dorința fierbinte de a găsi și în activitatea mea semnele unei evoluții pentru a putea să merg mai departe pe drumul creației adăugând noi valențe spre înălțarea edificiului literar. O altă ascendență scriitoricească pe care mi-am propus să o înalț spre o scară specifică ei este proza scurtă în jurnale de călătorii. Un scriitor trebuie să fie posesorul unor calități multivalente. Voi aduna în contul meu izbânda și înfrângerea pentru a-mi potoli dorul de a scrie. Voi sângera ca poeta odată cu anotimpurile anului, în fiecare primăvară voi renaște, vara voi cânta armonia culorilor și gustul fructelor, toamna voi fi bogată în vise galbene pentru ca iarna să-mi adun poveștile la gura sobei când tradițiile sărbătorilor mă vor duce în copilăria și tinerețea gândurilor. Prin minte mi-a trecut întreaga viață. Zâmbesc recitând poezia Clepsidra Tinereții:   _Tinerețea în clepsidră am scăpat-o__Am pierdut-o în a timpului cenușă.__Acum, mântuitor mi-e scrisul.__Uitării, tinerețea să dau?_Azi, tot mai des, când pășesc în al optulea deceniu, îmi ascult liturghia interioară a sufletului. Mă îndeamnă să scriu, să nu risipesc sămânța dorului de poezie.” - Mariana Popa-Potaisa