Trilogia balcanică
- Broșatformat
- 305pagini
- ~8 orelectură est.
- Românălimbă
- 2016apariție
Despre carte
„Piesele reunite în acest volum au în comun cel puţin un lucru: sunt hrănite toate patru, în mod abundent, din materia pe care o tratez zilnic în calitate de jurnalist, dar şi din angoasele acestei meserii.
Este limpede că în adâncul meu, după 25 de ani de jurnalism, s-a produs o scindare profundă. Jurnalistul care locuieşte în mine a devenit cam pesimist şi îşi spune că umanitatea a deraiat, că omul rămâne profund iraţional, că progresul are chip de himeră şi că marea specialitate a omenirii este aceea de a repeta sistematic greşelile trecutului (eventual cu accente din ce în ce mai grave). Scriitorul din mine continuă însă să creadă în om, în capacitatea sa de a construi edificii morale luminoase, în puterea sa de a-şi depăşi limitele şi de a se ridica spre civilizaţie, în capacitatea sa de a-şi conştientiza contradicţiile şi de a ieşi învingător din lupta cu el însuşi. Iată deci cum trăiesc cei doi în adâncul meu, două personaje de fapt, poate două măşti (nu este teatrul simbolizat de o mască tristă şi de una veselă?).
Poate oare teatrul să contribuie la înţelegea unor astfel de evenimente care pregătesc profilul economic, etnic şi cultural al secolului următor? Personal sunt convins că literatura ne poate oferi răspunsuri mult mai nuanţate decât toate celelalte discipline ale spiritului când vine vorba despre enigma numită om.” (Matei VIŞNIEC)
Descoperă mai multe cărți scrise de Matei Vişniec
Dacă ți-a plăcut cartea Trilogia balcanică, scrisă de Matei Vişniec, cu siguranță vei aprecia și celelalte titluri semnate de același autor Sindromul de panică în Orașul Luminilor , Polirom Dorin Creţu: Pictură/Painting (catalog expoziţie) , AnnArt Negustorul de începuturi de roman (Top 10+) , Polirom
Preț și disponibilitate
Singura librărie care vinde această carte o are în stoc.
| Librărie | Preț | Disponibilitate | |
|---|---|---|---|
| CartepediaCel mai bun preț | 37,00 RON | În stoc | Vezi |
Prețurile și disponibilitatea sunt furnizate de librării și actualizate zilnic. Verifică prețul final la librărie înainte de a finaliza comanda.
Recenziile cititorilor vor apărea în curând
Lucrăm la adăugarea recenziilor verificate. Între timp, descoperă alte cărți recomandate sau salvează-o pentru mai târziu.















