Marile familii Vol. 1
- Broșatformat
- 224pagini
- ~6 orelectură est.
- Românălimbă
- 2013apariție
Despre carte
Ilustrul scriitor francez MAURICE DRUON, membru al Academiei Franceze şi din anul 1996 şi al Academiei Române, a primit cea mai valoroasă distincţie literară din Franţa: Premiul Goncourt pentru romanul Marile familii.
Încă de la apariţie şi până în zilele noastre, cartea a fost primită cu entuziasm de către critică, îndrăgită de cititori, tradusă în întreaga lume şi ecranizată cu succes. Tema abordată o constituie istoria din perioada interbelică a unei mari familii de oameni de afaceri parizieni, îmbogăţită de cel de al doilea imperiu, căreia reuşita financiară şi socială i-a facilitat alianţa cu vechea aristocraţie. Pe fondul unei prezentări clare, precise şi puternice, agresivă uneori, cititorul este introdus în intimitatea secretelor de familie, unde moralitatea este prezentă atât cât să asigure perpetuarea speciei, respectul social dar, mai ales, cel financiar. În spatele uşilor impunătoare ale palatelor se ascund drame cutremurătoare, josnicie, sete de putere, de onoruri şi de bani, iar dragostea e atât de rară, încât ivirea ei uimeşte şi stârneşte reacţii de respingere.
Un roman al ambiţiei, succesului şi eşecului, roman al puterii, al triumfului şi prăbuşirii, roman al afacerilor turbulente şi falimentare în care se înfruntă aristocraţi, mari oameni de afaceri şi arivişti.
Descoperă mai multe cărți scrise de Maurice Druon
Dacă ți-a plăcut cartea Marile familii Vol. 1, scrisă de Maurice Druon, cu siguranță vei aprecia și celelalte titluri semnate de același autor Marile familii Vol. 2 , Orizonturi
Preț și disponibilitate
Singura librărie care vinde această carte o are în stoc.
| Librărie | Preț | Disponibilitate | |
|---|---|---|---|
| CartepediaCel mai bun preț | 15,07 RON | În stoc | Vezi |
Prețurile și disponibilitatea sunt furnizate de librării și actualizate zilnic. Verifică prețul final la librărie înainte de a finaliza comanda.
Recenziile cititorilor vor apărea în curând
Lucrăm la adăugarea recenziilor verificate. Între timp, descoperă alte cărți recomandate sau salvează-o pentru mai târziu.









