Tranchila Tropatrop: o țestoasă de neoprit
- Cartonatformat
- 32pagini
- ~48 minlectură est.
- Românălimbă
- 2023apariție
Despre carte
„«Dacă toate animalele, mari și mici, june și vârstnice, trupeșe sau pirpirii, zbicite sau lunecoase sunt invitate la nuntă», și-a zis Tranchila în sinea ei, «atunci înseamnă că și eu sunt invitată. Atunci de ce n-aș merge și eu la cea mai frumoasă petrecere din câte s-au pomenit vreodată?» După ce a chibzuit cât a fost ziua de lungă, și-apoi și noaptea întreagă, hotărârea ei a fost luată.”
E rost de veselie în regat, căci preamăritul sultan își serbează nunta, iar toate făpturile, cu mic, cu mare, sunt invitate să benchetuiască. La auzul veștii, după îndelungi frământări și chibzuială, țestoasa Tranchila Topatrop pornește să se alăture alaiului, cu mers greoi și împovărat. Dar timpu-i scurt, iar drumul lung și anevoios, greu de parcurs pentru o țestoasă. Unde mai pui că toți cei întâlniți în cale o dojenesc și râd de ea, povățuind-o să se lase păgubașă. Cum să bată atâta drum o biată făptură înceată, când alții mai sprinteni nici n-ar visa? „Pas cu pas”, le răspunde Tranchila de fiecare dată.
Descoperă mai multe cărți scrise de Michael Bayer
Dacă ți-a plăcut cartea Tranchila Tropatrop: o țestoasă de neoprit, scrisă de Michael Bayer, cu siguranță vei aprecia și celelalte titluri semnate de același autor
Descoperă mai multe cărți scrise de Michael Ende
Dacă ți-a plăcut cartea Tranchila Tropatrop: o țestoasă de neoprit, scrisă de Michael Ende, cu siguranță vei aprecia și celelalte titluri semnate de același autor Elefantul Filimon , Vlad și Cartea cu Genius Păpușa de cârpă , Vlad și Cartea cu Genius Ursulețul de pluș și animalele , Vlad și Cartea cu Genius
Preț și disponibilitate
Singura librărie care vinde această carte o are în stoc.
| Librărie | Preț | Disponibilitate | |
|---|---|---|---|
| CartepediaCel mai bun preț | 39,55 RON | În stoc | Vezi |
Prețurile și disponibilitatea sunt furnizate de librării și actualizate zilnic. Verifică prețul final la librărie înainte de a finaliza comanda.
Recenziile cititorilor vor apărea în curând
Lucrăm la adăugarea recenziilor verificate. Între timp, descoperă alte cărți recomandate sau salvează-o pentru mai târziu.










