Relaţii exuale

Relaţii exuale, de Michel Birbaek, este o poveste de dragoste în stil pop, un colaj pe tema despărţirii, un sit-down comedy împotriva tabuurilor. Şi, da, titlul este scris corect. S-ul care lipseşte este mica fantomă a romanului: sexul bântuie fiecare pagină, dar rămâne Marele Absent. Acest s este ombilicul tăiat greşit din viaţa lui Lasse şi a lui Tess – un cuplu în care iubirea creşte, dar pasiunea şi-a dat de mult obştescul sfârşit. Urmează o lungă negociere a despărţirii, plină de şanse ratate şi de umor negru, în care iubirea nu se sfârşeşte, ci începe într-o altă dimensiune.

Cu siguranţă, Lasse nu e un idealist, dar nu e nici un cinic. El e mai degrabă un darwinist emoţional, care ratează la mustaţă autodistrugerea, alegând să se adapteze. Ce înseamnă adaptare în acest caz? Să iasă din schema ori/ori, absolutizarea iubirii versus negarea ei, şi să găsească o altă rută afectivă, un alt mod de a o păstra pe Tess în viaţa lui.

 Într-o cheie pop foarte ironică, romanul poate fi citit şi ca un Hamlet contemporan jucat într-un bar de comedie (nu e întâmplător că şi autorul, şi personajul principal sunt danezi). Avem toate ingredientele: fantoma (s-ul pierdut din titlu, sexul prezent prin absenţă), un tată foarte iubit care moare, o Ofelie, o petrecere de despărţire în care se dau cărţile pe faţă. Un roman al iubirii, al prieteniei şi al unui tată fabulos (iată că şi taţii buni mai pot face carieră literară), Relaţii exuale are o sensibilitate pop art de cea mai bună calitate – prin urmare, este tocmai bun de pus pe acelaşi raft cu Nick Hornby sau Christian Kracht.