De ce Binele se cuvine să ne afle pregătiți
- Broșatformat
- 128pagini
- ~3 orelectură est.
- Românălimbă
- 2021apariție
Despre carte
În societatea noastră, în care credința creștină este prea adesea motiv de bravadă, iar nu de trăire interioară, acest jurnal are un caracter aparte. Cald, limpede și direct, PS Mihai Frățilă evocă harul binefăcător al credinței în Dumnezeu, un Dumnezeu prea puțin cunoscut – Cel al lui Isus –, care suferă alături de fiecare dintre noi. Ne este dăruit, astfel, un mesaj prețios pentru discernământul speranței. Aceasta este miza centrală a unui text solar, marcat de experiențe personale neașteptate, care pledează cu sobră eleganță pentru forjarea caracterelor sub povara încercărilor. O carte care inspiră curaj și luciditate, lipsită de comodități trufașe și de complicități facile. O carte aflată în așteptarea Binelui, oricare ar fi greutățile timpului.
„Când m-am infectat cu covid, celebrul microorganism parazit, m-am trezit, fără nici un preaviz, în fața posibilității de a-mi pierde viața. Orice comentariu sau lamentare, dar și actele de cutezanță deveniseră de prisos. După ce m-am vindecat – n-am avut parte de o formă prea ușoară –, într-o conversație la telefon cu Gabriel Liiceanu, discuția a alunecat inevitabil spre întâlnirea cu boala. Prevenitor în glas, filozoful m-a întrebat foarte direct: «V-a fost de ajutor credința, Monseniore?» Deși firească, întrebarea m-a surprins. Nu mă simțeam deloc chemat să perorez despre superioritatea credinței. Echilibrul la ceas de încercare nu-mi fusese asigurat de un curaj temerar, pe care oricum nu-l simțisem, ci de atașamentul față de Isus răstignit. Mai precis față de îngemănarea bucuriei cu suferința în Persoana lui.” — MIHAI FRĂȚILĂ
Descoperă mai multe cărți scrise de Mihai Frăţilă
Dacă ți-a plăcut cartea De ce Binele se cuvine să ne afle pregătiți, scrisă de Mihai Frăţilă, cu siguranță vei aprecia și celelalte titluri semnate de același autor Există o zare , Humanitas Martori ai Fericirii. Șapte vieți de sfinți români , Humanitas Aventura dez-amăgirilor , Humanitas
Preț și disponibilitate
Singura librărie care vinde această carte o are în stoc.
| Librărie | Preț | Disponibilitate | |
|---|---|---|---|
| CartepediaCel mai bun preț | 24,10 RON | În stoc | Vezi |
Prețurile și disponibilitatea sunt furnizate de librării și actualizate zilnic. Verifică prețul final la librărie înainte de a finaliza comanda.
Recenziile cititorilor vor apărea în curând
Lucrăm la adăugarea recenziilor verificate. Între timp, descoperă alte cărți recomandate sau salvează-o pentru mai târziu.









