Nu striga niciodată ajutor
- Broșatformat
- 128pagini
- ~3 orelectură est.
- Românălimbă
- 2020apariție
Despre carte
Nu striga niciodată ajutor este al optulea volum de versuri al lui Mircea Cărtărescu și se poate spune că e diferit de toată poezia lui precedentă. Scris la treizeci de ani după penultimul volum, timp în care autorul n-a mai scris niciun vers, el reprezintă o întoarcere la simplitatea și generalitatea poeziei genuine, imediate și emoționale, dezbrăcate de sofisticarea intelectuală și culturală din vechea sa poezie.
Cititorul care va parcurge cele o sută de poeme scurte, uneori de doar câteva rânduri, va recunoaște în ele propriile sale trăiri, răul și durerea, depresia și melancolia, sâmburele amar al condiției omenești. Marea temă a cărții este singurătatea esențială, ireductibilă, a fiecărui om, oricât de mult îi despart distanțele în timp și spațiu, ca și diferențele culturale. Așa încât Nu striga niciodată ajutor e una dintre rarele cărți care pot fi înțelese deopotrivă de cititorul avizat și de cel mai puțin deprins cu poezia.
Descoperă mai multe cărți scrise de Mircea Cărtărescu
Dacă ți-a plăcut cartea Nu striga niciodată ajutor, scrisă de Mircea Cărtărescu, cu siguranță vei aprecia și celelalte titluri semnate de același autor Travesti (audiobook) , Humanitas Multimedia Femeia în roşu (Top 10+) , Polirom Levantul , Humanitas
Preț și disponibilitate
Singura librărie care vinde această carte o are în stoc.
| Librărie | Preț | Disponibilitate | |
|---|---|---|---|
| CartepediaCel mai bun preț | 37,15 RON | În stoc | Vezi |
Prețurile și disponibilitatea sunt furnizate de librării și actualizate zilnic. Verifică prețul final la librărie înainte de a finaliza comanda.
Recenziile cititorilor vor apărea în curând
Lucrăm la adăugarea recenziilor verificate. Între timp, descoperă alte cărți recomandate sau salvează-o pentru mai târziu.















