Poemele Anei
- Broșatformat
- 200pagini
- ~5 orelectură est.
- Românălimbă
- 2019apariție
Despre carte
„Poemele Anei este o carte de excepţie, îndelung construită, tratând o mare temă într-un mod aproape monografic, surprinzătoare prin diversitatea de valori, prin dinamica mijloacelor folosite şi prin semantismul bogat, prin fluxul liric debordant, conferind poeziei lui Mircea Petean o dimensiune nouă, a iubirii predestinate, mai presus de viață și de moarte.” Paul Aretzu
„Poemele Anei, constituie o parte cu totul remarcabilă în evoluţia poeziei lui Mircea Petean.
Încetul cu încetul poemele reușesc să prefigureze liniar şi auster chipul lăuntric decantat prin iubire, chipul de care nu ostenim să ne apropiem mereu, însă pe care nicicum nu-l vom putea întrezări în această viaţă: este chipul dinaintea recluziunii în timp. Versurile înscriu o epură parcă liturgică înspre finalul cărţii, care poartă de altfel şi un titlu inspirat: Poemele Anei.
După graţia unei asemenea „aflări” a iubirii, nu se mai poate scrie ca înainte, pentru că ea creează o stare, o decantare de balast întru instaurarea treptată a unei „alte” Iubiri, una care nu cunoaşte caducitatea, o stare dinspre care compasiunea şi comuniunea vor prefigura orice rostire, ba mai mult: orice tăcere fertilă.
O stare care obligă la renunţare spre a înlesni sunetul propriu, genuin, sound-ul, care doar el poate înscrie o împlinire. Să-i acordăm aşadar poetului rostirea din urmă, una care devine emblematică în acest sens: „iubirea leagă ceea ce nici moartea nu dezleagă”.” Andrei Zanc
Descoperă mai multe cărți scrise de Mircea Petean
Dacă ți-a plăcut cartea Poemele Anei, scrisă de Mircea Petean, cu siguranță vei aprecia și celelalte titluri semnate de același autor Catedrala din auz (ediția a II-a revăzută și adăugită) , Limes Nicanor, ultimul om , Limes Trilogia transilvană , Limes
Preț și disponibilitate
Singura librărie care vinde această carte o are în stoc.
| Librărie | Preț | Disponibilitate | |
|---|---|---|---|
| CartepediaCel mai bun preț | 11,90 RON | În stoc | Vezi |
Prețurile și disponibilitatea sunt furnizate de librării și actualizate zilnic. Verifică prețul final la librărie înainte de a finaliza comanda.
Recenziile cititorilor vor apărea în curând
Lucrăm la adăugarea recenziilor verificate. Între timp, descoperă alte cărți recomandate sau salvează-o pentru mai târziu.











