Infracțiuni sexuale, în special împotriva minorilor
- Broșatformat
- 224pagini
- ~6 orelectură est.
- Românălimbă
- 2025apariție
Despre carte
Infracțiunile sexuale ocupă un loc important în statisticile criminale, după cum reiese din numărul mare de procese cu acest obiect aflate pe rolul instanțelor. În plus, astfel de fapte penale sunt uneori săvârșite de aceiași autori, unii devenind adevărați „prădători sexuali”, ceea ce înseamnă că recidivează frecvent și, prin urmare, necesită un tratament special de reabilitare. Aceasta constituie, pe bună dreptate, o sursă de îngrijorare în societate și ar trebui să determine autoritățile publice să reflecteze atât asupra cauzelor fenomenului criminal, cât și cu privire la politicile care ar putea ajuta la prevenirea comiterii infracțiunilor sexuale, în special atunci când afectează minorii.
Lucrarea Infracțiuni sexuale, în special împotriva minorilor. Studii de drept comparat și din perspectiva psihologiei dezvoltării include contribuțiile unor profesioniști din domeniul juridic și al psihologiei, practicieni și cadre didactice, care îmbogățesc imaginea oferită asupra subiectelor abordate, inclusiv din perspectiva dreptului comparat, permițând astfel o identificare a problemelor apărute și găsirea celor mai bune soluții pentru ele.
Preț și disponibilitate
Singura librărie care vinde această carte o are în stoc.
| Librărie | Preț | Disponibilitate | |
|---|---|---|---|
| CartepediaCel mai bun preț | 84,55 RON | În stoc | Vezi |
Prețurile și disponibilitatea sunt furnizate de librării și actualizate zilnic. Verifică prețul final la librărie înainte de a finaliza comanda.
Recenziile cititorilor vor apărea în curând
Lucrăm la adăugarea recenziilor verificate. Între timp, descoperă alte cărți recomandate sau salvează-o pentru mai târziu.