Mai liber ca oricând
- Broșatformat
- 232pagini
- ~6 orelectură est.
- Românălimbă
- 2022apariție
Despre carte
„Răsfoind paginile acestei cărți, vom găsi viața și moartea Slujitorului lui Dumnezeu Anton Demeter, preot și frate franciscan, aparținând Provinciei «Sf. Iosif, soțul Preasfintei Fecioare Maria» a Fraților Minori Conventuali, așa cum a fost trăită ea și așa cum a fost percepută de toți care au călcat nu numai pragul locuinței sale, ci și pe acela al inimii și al sufletului său – și aceștia sunt mulți, de orice vârstă, condiție socială și confesiune… Așezat ca un rege pe crucea căruciorului de invalizi, răspândea de acolo cu toată ființa lui Vestea cea Bună a lui Dumnezeu, slujind cu timp și fără timp, noapte și zi, căci mulțimile erau însetate de Dumnezeu și nu‑l lăsau în pace nici măcar să‑și tragă sufletul.” - Damian Gheorghe Pătrașcu
Descoperă mai multe cărți scrise de Monica Broşteanu
Dacă ți-a plăcut cartea Mai liber ca oricând, scrisă de Monica Broşteanu, cu siguranță vei aprecia și celelalte titluri semnate de același autor Cele mai frumoase povestiri din Biblie , Humanitas Mic îndreptar de credință , Humanitas Cele mai frumoase pagini de înțelepciune biblică , Humanitas
Descoperă mai multe cărți scrise de Maria Francisca Băltăceanu
Dacă ți-a plăcut cartea Mai liber ca oricând, scrisă de Maria Francisca Băltăceanu, cu siguranță vei aprecia și celelalte titluri semnate de același autor Cele mai frumoase povestiri din Biblie , Humanitas Mic îndreptar de credință , Humanitas Cele mai frumoase pagini de înțelepciune biblică , Humanitas
Preț și disponibilitate
Singura librărie care vinde această carte o are în stoc.
| Librărie | Preț | Disponibilitate | |
|---|---|---|---|
| CartepediaCel mai bun preț | 34,65 RON | În stoc | Vezi |
Prețurile și disponibilitatea sunt furnizate de librării și actualizate zilnic. Verifică prețul final la librărie înainte de a finaliza comanda.
Recenziile cititorilor vor apărea în curând
Lucrăm la adăugarea recenziilor verificate. Între timp, descoperă alte cărți recomandate sau salvează-o pentru mai târziu.









