Orbirea

Istorie a unei teme cu o puternică încărcătură simbolică, „Orbirea” examinează felul în care condiția nevăzătorului a fost gândită și reprezentată în arta occidentală. Moshe Barasch reconstituie cu finețe semnificațiile pe care figura nevăzătorului le-a dobândit sau le-a pierdut de-a lungul secolelor de reflecție religioasă, filozofică și artistică.

Relația complexă și adeseori paradoxală dintre orbire, contemplarea interioară și reprezentarea vizuală se conturează prin imagini recurente: rapsodul călăuzitor, vindecarea orbului, orbirea înțeleasă ca pedeapsă divină sau, dimpotrivă, ca semn al unui destin ales.

Acoperind un interval amplu, de la Antichitatea elină până la Iluminism, studiul îmbină iconografia și hermeneutica și oferă o perspectivă nuanțată asupra modului în care cultura occidentală a înțeles raportul dintre vedere, interioritate și adevăr. Cartea arată totodată că orbirea nu a fost privită uniform de-a lungul istoriei, ci a oscilat între stigmat și pedeapsă divină, asociate ignoranței sau păcatului, și sursa unei viziuni profetice, interioare, întruchipată de mitul poetului sau al înțeleptului orb.