Memento Mori / Lorzi și complici
- Broșatformat
- 350pagini
- ~9 orelectură est.
- Românălimbă
- 2022apariție
Despre carte
MEMENTO MORI este una dintre cele mai importante cărți ale deceniului 1950. În această perioadă, liniştea unui grup de prieteni, aflați la vârsta senectuții, este afectată de un apel tele fonic anonim care îl avertizează pe fiecare cu expresia simbolică a salutului în limba latină, ce se traduce prin îndemnul de a nu uita că într-o zi va muri. Sub imperiul tulburării produse de aceste telefoane, aparent supranaturale, multe din secre tele prăfuite ale vieților lor, precum şantajul și adulterul, ies la iveală.
Pe cât de temător şi emoţionant, pe atât de savuros şi plin de umor, romanul se referă apa rent la moarte dar, de fapt, amplifică valoarea vieții.
Romanul LORZI ȘI COMPLICI are la bază o întâmplare reală ce se desfășoară la un nivel înalt al societății, ai cărui membri se bucură de un statut aparte, la care oamenii obișnuiți nu au acces. Într-o noapte, contele Lucky Lucan comite o crimă din eroare şi timp de 25 de ani este ajutat de prietenii lui aristocrați să se sustragă rigorilor justiţiei.
Un thriller ce conţine toate ingredientele pentru captarea interesului cititorului: crimă, intrigi, momente de dragoste, şantaj, mister.
Descoperă mai multe cărți scrise de Muriel Spark
Dacă ți-a plăcut cartea Memento Mori / Lorzi și complici, scrisă de Muriel Spark, cu siguranță vei aprecia și celelalte titluri semnate de același autor Serafimul şi Zambezi. Integrala prozei scurte , Vellant Domnișoara Brodie în floarea vârstei , Vellant
Preț și disponibilitate
Singura librărie care vinde această carte o are în stoc.
| Librărie | Preț | Disponibilitate | |
|---|---|---|---|
| CartepediaCel mai bun preț | 35,15 RON | În stoc | Vezi |
Prețurile și disponibilitatea sunt furnizate de librării și actualizate zilnic. Verifică prețul final la librărie înainte de a finaliza comanda.
Recenziile cititorilor vor apărea în curând
Lucrăm la adăugarea recenziilor verificate. Între timp, descoperă alte cărți recomandate sau salvează-o pentru mai târziu.









