Reguli de aur
- Broșatformat
- 256pagini
- ~6 orelectură est.
- Românălimbă
- 2019apariție
Despre carte
Pe parcursul vieţii lui, Napoleon Hill i-a îndemnat în permanenţă pe oameni, prin scrierile şi acţiunile sale, să devină cât mai buni cu putinţă. El este primul şi cel mai faimos autor de cărţi motivaţionale, iar autorii renumiţi din zilele noastre care au scris cărţi din acelaşi domeniu îi datorează enorm lui Hill, atât în ceea ce priveşte valoarea, cât şi eficienţa multora dintre ideile lor.
Volumul de faţă cuprinde articolele redactate de Napoleon Hill între 1919 şi 1923, care au marcat începutul carierei sale de autor motivaţional. Adunate pentru prima oară într-o carte, aceste scrieri vădesc un spirit admirabil în înţelepciunea sa, ale cărui opinii sunt la fel de întemeiate şi astăzi ca acum aproape un secol.
Pornind de la o serie de interviuri luate de Hill unor personalităţi marcante din vremea lui, precum Carnegie, Ford şi Edison, articolele cuprinse aici vizează şi propun modalităţi testate — şi deci eficiente — prin care orice om obişnuit poate atinge succesul.
Inteligente şi elocvente, scrierile din cartea de faţă se remarcă printr-un evident fond motivaţional şi promovează perspective care continuă să fie actuale, pornind de la teme precum: capacitatea de sugestie, consolidarea încrederii în sine, legea atracţiei, persuasiune versus forţă — care sunt deja cunoscute publicului cititor al lui Hill. Noii autori de cărţi motivaţionale au adaptat şi readaptat ideile acestuia, însă sursa originală este, fără doar şi poate, preferabilă oricărei alteia. Pentru că, aşa cum s-a spus în repetate rânduri, viziunea lui Hill este capabilă să schimbe vieţi!
Descoperă mai multe cărți scrise de Napoleon Hill
Dacă ți-a plăcut cartea Reguli de aur, scrisă de Napoleon Hill, cu siguranță vei aprecia și celelalte titluri semnate de același autor Foloseşte-ţi mintea pentru a te îmbogăţi , Adevăr divin Puterea de convingere , Curtea Veche Secretele celor trei maeștri ai succesului pentru a-ți schimba viața , Curtea Veche
Preț și disponibilitate
Singura librărie care vinde această carte o are în stoc.
| Librărie | Preț | Disponibilitate | |
|---|---|---|---|
| CartepediaCel mai bun preț | 33,83 RON | În stoc | Vezi |
Prețurile și disponibilitatea sunt furnizate de librării și actualizate zilnic. Verifică prețul final la librărie înainte de a finaliza comanda.
Recenziile cititorilor vor apărea în curând
Lucrăm la adăugarea recenziilor verificate. Între timp, descoperă alte cărți recomandate sau salvează-o pentru mai târziu.















