Dăruiți și veți primi
- Broșatformat
- 142pagini
- ~4 orelectură est.
- Românălimbă
- 2024apariție
Despre carte
„Volumul “Dăruiți și veți primi” este al patrulea din seria cărților “Povestiri adevărate”, o colecție foarte apreciată de mărturii minunate despre ajutorul lui Dumnezeu, care este acum publicată și în limba română. Cei care au adus aceste mărturii sunt oameni echilibrați, care nu pot fi suspectați că ar avea tulburări sau halucinații. Totodată, am putea menționa că sunt persoane profund credincioase, pentru care ar fi de neconceput să inventeze astfel de istorisiri. Ne-au impresionat aceste povestiri și am considerat că sunt de mare folos pentru întărirea în credință. Le suntem recunoscători tuturor celor care au vrut să împărtășească întâmplările minunate din viața lor spre folosul aproapelui și spre slava lui Dumnezeu.” Editorii
Descoperă mai multe cărți scrise de Natalia Lozan
Dacă ți-a plăcut cartea Dăruiți și veți primi, scrisă de Natalia Lozan, cu siguranță vei aprecia și celelalte titluri semnate de același autor Sfinţii 9 Mucenici din Cizic , Ortodoxia Sfânta Iuliana din Lazarevo - Ocrotitoarea familiei , Ortodoxia 100 de prăjituri și deserturi de post , Ortodoxia
Compară prețurile
2 din 2 librării au în stoc această carte · economisești până la 1,57 RON alegând cea mai ieftină ofertă.
| Librărie | Preț | Disponibilitate | |
|---|---|---|---|
| BookZoneCel mai bun preț | 13,50 RON15,86 RON−15% | În stoc | Vezi |
| Cartepedia | 15,07 RON | În stoc | Vezi |
Prețurile și disponibilitatea sunt furnizate de librării și actualizate zilnic. Verifică prețul final la librărie înainte de a finaliza comanda.
Recenziile cititorilor vor apărea în curând
Lucrăm la adăugarea recenziilor verificate. Între timp, descoperă alte cărți recomandate sau salvează-o pentru mai târziu.













