Prin alţii spre sine
- Cartonatformat
- 528pagini
- ~13 orelectură est.
- Românălimbă
- 2012apariție
Despre carte
Pus sub semnul unui citat ilustrativ din Cioran („Critică este un contrasens: se cuvine să citim nu pentru a-i înțelege pe ceilalți, ci pentru a ne înțelege pe noi înșine”), volumul apare într-o prima ediție în 1988, bucurîndu-l pe cel care devenise între timp monahul Nicolae Delarohia și care dorise mult să își vadă retiparite în timpul vieții textele apărute în Revista Fundațiilor Regale, dar și mihnindu-l din pricina intervențiilor cenzurii. Prima parte reunește articole și eseuri publicate de N. Steinhardt în prestigioasă Revista a Fundatiiilor Regale (al cărei colaborator a fost în anii 1936-1939 și 1945-1947), dar și în paginile unor periodice precum Revista burgheză, Universul literar și Libertatea. A două parte cuprinde texte apărute în diverse reviste și cărți după revenirea să, la îndemnul prietenilor, în viață literară.
Repere biobibliografice de Virgil Bulat. Seria de autor „N. Steinhardt” apare în coeditare cu Mănăstirea „Sfânta Ana” Rohia.
Descoperă mai multe cărți scrise de Nicolae Steinhardt
Dacă ți-a plăcut cartea Prin alţii spre sine, scrisă de Nicolae Steinhardt, cu siguranță vei aprecia și celelalte titluri semnate de același autor Dăruind vei dobândi , Polirom Primejdia mărturisirii. Convorbirile de la Rohia , Polirom Escale în timp şi spaţiu , Polirom
Preț și disponibilitate
Singura librărie care vinde această carte o are în stoc.
| Librărie | Preț | Disponibilitate | |
|---|---|---|---|
| CartepediaCel mai bun preț | 68,66 RON | În stoc | Vezi |
Prețurile și disponibilitatea sunt furnizate de librării și actualizate zilnic. Verifică prețul final la librărie înainte de a finaliza comanda.
Recenziile cititorilor vor apărea în curând
Lucrăm la adăugarea recenziilor verificate. Între timp, descoperă alte cărți recomandate sau salvează-o pentru mai târziu.















