Încercările Reginei Soarelui (Vol. 1)
- Broșatformat
- 384pagini
- ~10 orelectură est.
- Românălimbă
- 2024apariție
Despre carte
Cartea întâi din seria ARTEFACTELE OURANOSULUI
Zece femei. O întrecere mortală. Doar una poate să cucerească inima Regelui Soarelui.
Lor a îndurat doisprezece ani de supliciu sub domnia Regelui Aurorei. Singura ei dorință e să evadeze și să se răzbune pe el pentru fiecare clipă de chin pe care a trăit-o.
Atunci când, eliberată pe neașteptate, cade în mâinile Regelui Soarelui, rivalul Regelui Aurorei, Lor devine centrul atenției în calitate de concurentă pentru titlul de regină, alături de alte nouă Ofrande. Dacă reușește să cucerească inima regelui, ea își recâștigă libertatea și poate, în sfârșit, să se răzbune pe Regele Aurorei.
Dar Lor e cu totul străină de Încercările Reginei Soarelui. Nu înțelege de ce a fost eliberată din închisoare și nu se numără printre cei care trăiesc la curtea Regelui Soarelui. Celelalte Ofrande nu pot s-o sufere și nu s-ar da în lături de la nimic ca s-o elimine din întrecere o dată pentru totdeauna.
Însă Lor trebuie să câștige cu orice preț, fiindcă dacă pierde, moare. Sau, chiar mai rău de-atât, o să fie trimisă înapoi la maleficul – iar acum, dornicul de răzbunare – Rege al Aurorei.
Descoperă mai multe cărți scrise de Nisha J. Tuli
Dacă ți-a plăcut cartea Încercările Reginei Soarelui (Vol. 1), scrisă de Nisha J. Tuli, cu siguranță vei aprecia și celelalte titluri semnate de același autor Domnia Regelui Aurorei (Vol. 2) , Litera
Compară prețurile
2 din 2 librării au în stoc această carte · economisești până la 18,00 RON alegând cea mai ieftină ofertă.
| Librărie | Preț | Disponibilitate | |
|---|---|---|---|
| BookZoneCel mai bun preț | 71,99 RON89,99 RON−20% | În stoc | Vezi |
| Cartepedia | 89,99 RON | În stoc | Vezi |
Prețurile și disponibilitatea sunt furnizate de librării și actualizate zilnic. Verifică prețul final la librărie înainte de a finaliza comanda.
Recenziile cititorilor vor apărea în curând
Lucrăm la adăugarea recenziilor verificate. Între timp, descoperă alte cărți recomandate sau salvează-o pentru mai târziu.










