Corpul uman
- Broșatformat
- 312pagini
- ~8 orelectură est.
- Românălimbă
- 2014apariție
Despre carte
Prezent pe lângă trupele italiene staţionate în Afganistan pentru un reportaj, Paolo Giordano s-a întors acasă cu ideea unui roman despre viaţa într-un avanpost din valea Gulistan. A împărţit cu tinerii soldaţi condiţiile traiului de cazarmă, le-a citit în ochi golul din suflet şi dorinţa de a participa la ceva aflat mai presus de ei înşişi. A fost martorul supunerii trupului la cele mai dure rigori şi abstinenţe, dar şi al comuniunii aproape materiale ivite între militari, în care „fiecare priveşte corpul celorlalţi ca pe-al său propriu”. Ideea a căpătat trup, devenind un roman subtil şi tensionat, romanul unei iniţieri ce trece prin experienţa aspră a războiului şi a morţii, tradus în peste treizeci de ţări.
„Nu e suficient să fii eroic ca să fii erou”, se spune undeva în acest roman al experienţelor-limită. Eroii lui ne-eroi sunt tinerii dintr-un pluton aflat într-un avanpost din munţii deşertici ai Afganistanului, apărat de o brigadă a armatei italiene. Prinşi în vârtejul războiului şi al morţii care pândeşte la tot pasul lovind necruţător, al iubirilor neîmpărtăşite şi al furiei caracteristice vârstei, al veseliei fără griji şi al suferinţei cu neputinţă de înţeles, fiecare îşi cântăreşte propria viaţă cu măsura a ceea ce-i este dat să trăiască. Unii şi-o vor pierde, alţii şi-o vor schimba până la a o face de nerecunoscut, ajungând sentimentali sau cinici, resemnaţi sau indiferenţi. Peste nimeni însă timpul petrecut în avanpost nu va trece fără a lăsa urmele adânci ale unei dureroase maturizări, ale definitivei despărţiri de nepăsătoarea tinereţe.
Descoperă mai multe cărți scrise de Paolo Giordano
Dacă ți-a plăcut cartea Corpul uman, scrisă de Paolo Giordano, cu siguranță vei aprecia și celelalte titluri semnate de același autor Singurătatea numerelor prime (Top 10+) , Polirom În vremea contaminării , Polirom Tasmania , Trei
Preț și disponibilitate
Singura librărie care vinde această carte o are în stoc.
| Librărie | Preț | Disponibilitate | |
|---|---|---|---|
| CartepediaCel mai bun preț | 35,64 RON | În stoc | Vezi |
Prețurile și disponibilitatea sunt furnizate de librării și actualizate zilnic. Verifică prețul final la librărie înainte de a finaliza comanda.
Recenziile cititorilor vor apărea în curând
Lucrăm la adăugarea recenziilor verificate. Între timp, descoperă alte cărți recomandate sau salvează-o pentru mai târziu.











