Mă dor strămoşii. Psihogenealogia sau cum să ne schimbăm viitorul cunoscându-ne trecutul
- Broșatformat
- 184pagini
- ~5 orelectură est.
- Românălimbă
- 2014apariție
Despre carte
"Mă dor strămoşii" prezintă o colecţie de interviuri cu cei mai importanţi reprezentanţi ai unui nou curent în psihoterapie: psihogenealogia. Punctul de plecare al acestei orientări este descoperirea faptului că o parte semnificativă a nevrozelor şi problemelor cu care ne confruntăm repetă nevrozele şi problemele altor membri ai familiei – părinţi, unchi, bunici sau chiar strămoşi mai îndepărtaţi. În ce măsură iubirile, revoltele, deznădejdile vieţii noastre repetă trăirile şi alegerile înaintaşilor noştri? Unul dintre cazurile de vindecări este edificator: un pacient avea de multă vreme tulburări respiratorii grave, de care nu l-a putut vindeca niciun medic. În cursul unei ședințe de psihogenealogie, a aflat că bunicul său a murit în primul război mondial, sufocat în tranșee din cauza gazelor toxice folosite de germani. Din acel moment, boala sa respiratorie a dispărut. Conştientizarea faptului că printr-o fidelitate inconştientă faţă de familia de origine putem face alegeri care nu ne aparţin întru totul, este o descoperire eliberatoare. Nu suntem condamnaţi să repetăm vieţile părinţilor şi bunicilor noştri. Avem libertatea de a alege.
Descoperă mai multe cărți scrise de Patrice Van Eersel
Dacă ți-a plăcut cartea Mă dor strămoşii. Psihogenealogia sau cum să ne schimbăm viitorul cunoscându-ne trecutul, scrisă de Patrice Van Eersel, cu siguranță vei aprecia și celelalte titluri semnate de același autor
Preț și disponibilitate
Singura librărie care vinde această carte o are în stoc.
| Librărie | Preț | Disponibilitate | |
|---|---|---|---|
| CartepediaCel mai bun preț | 46,51 RON | În stoc | Vezi |
Prețurile și disponibilitatea sunt furnizate de librării și actualizate zilnic. Verifică prețul final la librărie înainte de a finaliza comanda.
Recenziile cititorilor vor apărea în curând
Lucrăm la adăugarea recenziilor verificate. Între timp, descoperă alte cărți recomandate sau salvează-o pentru mai târziu.









