Ticălos la patru ace
- Broșatformat
- 360pagini
- ~9 orelectură est.
- Românălimbă
- 2020apariție
Despre carte
A început ca o dimineață obișnuită în tren. Când deodată m-am trezit că mă uit vrăjită la tipul care stătea de partea cealaltă a culoarului. Urla în telefon de parcă ar fi fost stăpânul lumii. Cine-și închipuia ticălosul ăsta la patru ace că este… Dumnezeu? De fapt, chiar arăta ca un zeu. Asta e faza. La stația unde trebuia să coboare, s-a ridicat brusc și a dispărut. Lăsându-și telefonul în tren. Aș fi putut să mă uit la toate fotografiile din el și să sun la unul dintre numere. Aș fi putut să păstrez telefonul bărbatului misterios zile în șir – în cele din urmă însă, mi-am luat inima în dinți și m-am hotărât să i-l înapoiez. După ce am străbătut orașul până la compania lui șmecheră, a refuzat să mă vadă. Așa că am lăsat telefonul pe o masă în fața biroului în care se lăfăia ticălosul acela arogant. Nu m-am așteptat să-mi scrie. Nu m-am așteptat ca schimburile noastre de mesaje să fie atât de... incendiare. Nu m-am așteptat să mă îndrăgostesc de el – înainte chiar să ne fi întâlnit.
Descoperă mai multe cărți scrise de Vi Keeland
Dacă ți-a plăcut cartea Ticălos la patru ace, scrisă de Vi Keeland, cu siguranță vei aprecia și celelalte titluri semnate de același autor Șeful , Trei Prieteni cu beneficii , Bookzone, Midnight books Acea scânteie , Midnight books
Descoperă mai multe cărți scrise de Penelope Ward
Dacă ți-a plăcut cartea Ticălos la patru ace, scrisă de Penelope Ward, cu siguranță vei aprecia și celelalte titluri semnate de același autor N-are stofă de iubit , Litera Bine jucat , Midnight books Niciodată n-aș putea... , Litera
Preț și disponibilitate
Singura librărie care vinde această carte o are în stoc.
| Librărie | Preț | Disponibilitate | |
|---|---|---|---|
| CartepediaCel mai bun preț | 41,23 RON | În stoc | Vezi |
Prețurile și disponibilitatea sunt furnizate de librării și actualizate zilnic. Verifică prețul final la librărie înainte de a finaliza comanda.
Recenziile cititorilor vor apărea în curând
Lucrăm la adăugarea recenziilor verificate. Între timp, descoperă alte cărți recomandate sau salvează-o pentru mai târziu.












