Luminile și umbrele sufletului (audiobook)
- Broșatformat
- Românălimbă
- 2021apariție
Despre carte
„Cartea aceasta nu vrea să fie altceva decât o călăuză către adevărul despre noi înşine, pe un drum la fel de greu de desluşit ca acela din Călăuza lui Tarkovski. Dar nu de negăsit. Omul este o fiinţă complicată şi ambiguă, dar nu indescifrabilă. Destul de chinuită şi de vulnerabilă, dar nu damnată. Iar sufletul său este în stare să compenseze urâţeniile şi josniciile naturii sale cu neverosimile biruinţe şi elevaţii...” — PETRU CREȚIA
„Am citit câteva capitole din Luminile și umbrele sufletului pentru că îmi e din ce în ce mai dor de Petru Creţia. Omul acesta, care era capabil să coboare în viaţă cât mai jos,pentru a fi sigur că nu are să-i scape nici unul dintre abisurile ei de abjecţie, se ridica cu o nemaipomenită uşurinţă către tot ce era mai pur. Ai fi zis că, pentru a ajunge-n vârf, avea nevoie să bată pe treapta cea mai de jos a căderii. „Jos”- ul îl catapulta. De aceea, tot ce era înalt în el era excesiv. Scria sublim dintr-o urgenţă a compensării. Părea că experimentase toate viciile, pentru a putea vorbi cu competenţă de spre virtute. Putea simţi orice şi putea gândi orice. Ştia tot, citise tot.” — GABRIEL LIICEANU
Durată: 2 ore și 14 minute
Descoperă mai multe cărți scrise de Petru Creţia
Dacă ți-a plăcut cartea Luminile și umbrele sufletului (audiobook), scrisă de Petru Creţia, cu siguranță vei aprecia și celelalte titluri semnate de același autor Antologia portretului , Humanitas Alexis sau Tratat despre lupta zadarnică. Lovitura de grație , Humanitas Fiction Iubirea din oglindă , Humanitas
Preț și disponibilitate
Singura librărie care vinde această carte o are în stoc.
| Librărie | Preț | Disponibilitate | |
|---|---|---|---|
| CartepediaCel mai bun preț | 70,30 RON | În stoc | Vezi |
Prețurile și disponibilitatea sunt furnizate de librării și actualizate zilnic. Verifică prețul final la librărie înainte de a finaliza comanda.
Recenziile cititorilor vor apărea în curând
Lucrăm la adăugarea recenziilor verificate. Între timp, descoperă alte cărți recomandate sau salvează-o pentru mai târziu.












