De ce ne spovedim

„Intenția nu este să tratăm tema spovedaniei, ci motivarea personală a spovedaniei, asumarea personală a demersului, reflecția personală asupra actului spovedaniei, atitudinea față de spovedanie.

Cultura dominantă a lumii este una centrată pe exterior, pe ceea ce se vede, pe mecanismele vieții materiale, trupești. Cultura creștină este centrată pe mecanismele vieții lăuntrice, unde se lucrează ceea ce se va manifesta în trup. Mecanismele vieții noastre interioare sunt și ele afectate, dereglate, uneori scoase complet din funcționare și lucrul acesta se vede cu ochiul liber, în suferința și tristețea noastră, în depresiea și nemulțumirea ce pun stăpânire pe noi, în blocajele existențiale care distrug vieți, relații, familii, comunități etc. Oamenii trebuie să știe că există posibilitatea restaurării, a recuperării, a revenirii la starea bună de dinainte, la buna funcționare a mecanismelor vieții noastre lăuntrice, la buna funcționare a fiecăruia dintre noi, prin spovedanie.

Oamenii adunați în biserică constituie chipul cel mai frumos al lumii. Este sentimentul pe care-l am ori de câte ori privesc din fața Sfântului Altar mulțimea care umple biserica. Chipurile lor adeveresc faptul că, atunci când intră în biserică, omul, oricare ar fi el, își recuperează starea cea mai bună și mai curată de care este capabil, încercând să se depărteze sau să se lepede de răutățile și de urâciunile, de resentimentele, de gândurile sau impulsurile urâte, de patimile care în afara bisericii îl sălășluiesc într-o măsură sau alta. Nu vreau să spun că oamenii din biserică sunt mai buni ca cei din afara bisericii, ci că, atunci când sunt în biserică, aceiași oameni sunt mai curați și mai buni decât atunci când sunt în afara bisericii. Când intră în biserică, toți oamenii, unii mai mult și alții mai puțin, simt nevoia să-și revizuiască spre pozitiv atitudinea și mai ales starea lăuntrică. Se îmbunează la propriu. Motivul este unul singur, conștientizat sau mai puțin conștientizat: simțământul adânc al întâlnirii cu Dumnezeu sau al intrării într-un spațiu cât se poate de legat de Dumnezeu, prin ceea ce se întâmplă în el și prin toate obiectele care-l împodobesc, începând cu icoanele și terminând cu lumânările. Așadar, dacă fiecare om care intră în biserică aduce cu sine chipul cel mai bun de care este în stare, suma acestor chipuri ne dă un chip mai curat decât cel din afara bisericii.”

Descoperă mai multe cărți scrise de Pr. Constantin Coman

Dacă ți-a plăcut cartea De ce ne spovedim, scrisă de Pr. Constantin Coman, cu siguranță vei aprecia și celelalte titluri semnate de același autor Dreptatea lui Dumnezeu şi dreptatea oamenilor , Bizantină Între iluzia împlinirii şi certitudinea eşecului , Bizantină Despre vederea lui Dumnezeu , Bizantină