Mircea Ivanescu. Poezia discretiei absolute

Nu gasesc pentru teribila bunatate a lui Mircea Ivanescu, omul cel mai bun pe care l-am cunoscut, alta explicatie decat aceasta: era intr-atat de bun, pe cat era poezia lui de buna. In cazul lui, nu numai omul facea poezia, ci si poezia il facea pe om. In asemenea masura, incat, daca poezia lui e ilustrativa pentru un anumit ideal de umanitate, atunci si omul e ilustrativ pentru ideea corespondenta de poezie. Intr-un dictionar ideal, la intrarea „poezie“ ar putea figura oricand numele lui Mircea Ivanescu – nu spre cinstea lui, ci spre a noastra. Fapt pentru care nu-i vom putea fi vreodata indeajuns de recunoscatori, dupa cum eu, in viata aceasta, nu i-am fost.

Radu Vancu