Poeți români de azi (Vol. 2)
- Broșatformat
- 224pagini
- ~6 orelectură est.
- Românălimbă
- 2023apariție
Despre carte
„Două lucruri îmi plac la scrisul lui Răzvan Voncu. Mai întâi, pedant-dezinvolta sa situare față în față cu spațiul literaturii. Echilibrul și seriozitatea ardelenească a proiectelor sale, dar și grația cu care dezvăluie, dincolo de (aparent) seaca suprafață a istoriei literaturii, vegetații luxuriante, arhitecturi secrete, labirinturi incitante, licori nebănuite. Deși în stare de focusări abile pe segmente de frază, pe cuvinte, arta detaliului nefiindu-i defel străină, se dovedește preocupat, cu metoda și gesticulații deopotrivă retrospective și prospective, de punerea operei în rând cu ea însăți, dar și cu lumea largă a literaturii. Preocupat de rânduială, adică. Al doilea lucru care îmi place e modul fermecător și dezarmant cu care declară, în textele sale critice îmi place. Semn că el este acolo, că reacția lui nu ignoră magnetismul prim al unui text ori al unei metode de lucru, că astfel face și mai accesibilă documentarea sobră ce urmează, mai personalizat-obiectivă. Scrisul său are incredibile virtuți melodice și picturale care se ivesc din „iubirea lucidă” și „extazul” pe care i le stârnește scrisul românesc din toate epocile.” - Irina Petraș
„Vocea poetului, cândva ascultată și prețuită, astăzi este relegată într-un soi de „Hyde Park” mediatic, în care exprimarea este, firește, permisă, însă într-un cerc închis, în care toți vorbesc deodată și nimeni nu mai ascultă ce se spune. Se pierde, astfel, cred, eu, o parte importanță nu doar a sufletului colectiv, ci și a inteligenței publice, care nu se rezumă numai la rațiunea juridică, economică sau financiară, cum nici viața unei societăți echilibrate nu se rezumă la politică și economie. Vocea poetului e bine să se audă în toate problemele importante, de la cele privind învățământul la cele privind „proiectul de țară” sau unitatea europeană.” - Răzvan Voncu
Descoperă mai multe cărți scrise de Răzvan Voncu
Dacă ți-a plăcut cartea Poeți români de azi (Vol. 2), scrisă de Răzvan Voncu, cu siguranță vei aprecia și celelalte titluri semnate de același autor Unde se odihnesc vulturii , Cartea Românească | Art Rana ascunsă a fiecărei zile , Școala Ardeleană Lumea în două zile , Cartea Românească
Preț și disponibilitate
Singura librărie care vinde această carte o are în stoc.
| Librărie | Preț | Disponibilitate | |
|---|---|---|---|
| CartepediaCel mai bun preț | 65,27 RON | În stoc | Vezi |
Prețurile și disponibilitatea sunt furnizate de librării și actualizate zilnic. Verifică prețul final la librărie înainte de a finaliza comanda.
Recenziile cititorilor vor apărea în curând
Lucrăm la adăugarea recenziilor verificate. Între timp, descoperă alte cărți recomandate sau salvează-o pentru mai târziu.












