Iniţiere şi realizare spirituală
- Broșatformat
- 256pagini
- ~6 orelectură est.
- Românălimbă
- 2023apariție
Despre carte
Această carte deschide seria lucrărilor postume ale lui René Guénon, fiind alcătuită conform indicațiilor sale. În câteva scrisori din anul 1950, presimțindu-și poate sfârșitul care avea să vină peste numai un an, își exprimă dorința ca articolele sale pe tema inițierii spirituale, care nu fuseseră publicate în nicio carte, să fie reunite într-un volum. Continuând ideile expuse în Scurtă privire asupra inițierii, articolele din această carte se grupează în patru categorii.
În prima parte, întâlnim noi nuanțe ale criticii mentalității moderne, conform căreia orice cunoaștere poate și trebuie să fie popularizată, acest lucru devenind un obstacol în calea înțelegerii punctului de vedere inițiatic. În partea a doua sunt lămurite condițiile care trebuie întrunite pentru căutarea inițierii, precum și aspecte legate de natura acesteia. Tot aici este explicată diferența dintre „mântuire” și „Eliberare”, fiecare adresându-se respectiv aspectului individual și supraindividual al ființei. În partea a treia sunt abordate elemente inițiatice despre maestrul spiritual, iar în ultima parte, cea mai importantă, aflăm despre treptele realizării spirituale, despre cum este cu putință să atingem realizarea spirituală pornind de la starea corporală și despre condiția existențială a unui trimis divin: profet, Rasūl, Bodhisattva sau Avatara.
Descoperă mai multe cărți scrise de René Guénon
Dacă ți-a plăcut cartea Iniţiere şi realizare spirituală, scrisă de René Guénon, cu siguranță vei aprecia și celelalte titluri semnate de același autor Stările multiple ale Fiinţei , Herald Tradiții religioase și tradiții metafizice , Herald Simbolismul Crucii , Herald
Preț și disponibilitate
Singura librărie care vinde această carte o are în stoc.
| Librărie | Preț | Disponibilitate | |
|---|---|---|---|
| CartepediaCel mai bun preț | 57,00 RON | În stoc | Vezi |
Prețurile și disponibilitatea sunt furnizate de librării și actualizate zilnic. Verifică prețul final la librărie înainte de a finaliza comanda.
Recenziile cititorilor vor apărea în curând
Lucrăm la adăugarea recenziilor verificate. Între timp, descoperă alte cărți recomandate sau salvează-o pentru mai târziu.















