Agentul secret al lui Altin Bey (Vol. 2)
- Broșatformat
- 360pagini
- ~9 orelectură est.
- Românălimbă
- 2024apariție
Despre carte
În tumultuosul secol al XVIII-lea, în timpul domniei lui Constantin Brâncoveanu, logofătul Radu Andronic se află în mijlocul unei misiuni periculoase, străbătând curțile străine și luptând pentru a salva tronul țării de amenințarea turcilor.
El este un tânăr remarcabil, loial și curajos, dar, mai mult decât atât, este agentul secret al lui Brâncoveanu sau Altîn-Bey (Prințul Aurului), un personaj înzestrat cu o putere considerabilă.
Logofătul participă la o operațiune riscantă, la misiuni delicate, se luptă cu intrigi complexe și pasiuni încrucișate. Toate acestea se împletesc sub umbrela unei ficțiuni istorice rare în literatura română, cu un final magistral, în care Andronic înțelege că „domniile sunt trecătoare“, așa cum fusese avertizat chiar de tatăl său.
„Doamna Marica clătină capul cu gândul dus. O durea inima și o răceală ciudată îi coborâse în oase. Îl vedea pe Vodă acolo, în capul scărilor, poleit parcă în aur, rămas în priveala târgoveților. Era poate o nălucire, dar simțise primejdia dând târcoale Brâncoveanului.
Ochii îi căzură pe rubinul inelului. Sângele pietrei se întunecase. Șopti îngrozită:
– Sfântă Fecioară! Semnul morții!“
Descoperă mai multe cărți scrise de Rodica Ojog-Braşoveanu
Dacă ți-a plăcut cartea Agentul secret al lui Altin Bey (Vol. 2), scrisă de Rodica Ojog-Braşoveanu, cu siguranță vei aprecia și celelalte titluri semnate de același autor Anchetă în infern , Nemira O bombă pentru Revelion , Nemira Poveste imorală , Nemira
Compară prețurile
2 din 2 librării au în stoc această carte · economisești până la 2,74 RON alegând cea mai ieftină ofertă.
| Librărie | Preț | Disponibilitate | |
|---|---|---|---|
| BookZoneCel mai bun preț | 49,50 RON54,99 RON−10% | În stoc | Vezi |
| Cartepedia | 52,24 RON | În stoc | Vezi |
Prețurile și disponibilitatea sunt furnizate de librării și actualizate zilnic. Verifică prețul final la librărie înainte de a finaliza comanda.
Recenziile cititorilor vor apărea în curând
Lucrăm la adăugarea recenziilor verificate. Între timp, descoperă alte cărți recomandate sau salvează-o pentru mai târziu.















