Acțiunile de carte funciară și plângerea împotriva încheierii de reexaminare emise de registratorul-șef de carte funciară
- Broșatformat
- 168pagini
- ~4 orelectură est.
- Românălimbă
- 2020apariție
Despre carte
"Am conceput această lucrare că pe o completare adusă culegerilor de practică judiciară, publicate sub titlul „Acțiunile de carte funciară”, cu o structură schematică și care expune pe scurt condițiile de exercitare ale celor mai întâlnite acțiuni de carte funciară, precum și ale plângerii împotriva încheierii registratorului-șef de carte funciară. Materialul este facil de utilizat, întrucât tratează problemele punctual, cu trimitere spre fragmente de practică judiciară publicată sau nepublicată (dar cu indicarea sursei) și spre lucrările cele mai cunoscute în domeniu.
Totodată, în cuprinsul lucrării se regăsesc problemele identificate drept cel mai des dezbătute în practică, mai ales acelea care suscită interpretări diferite.
Prin urmare, acest ghid de bune practici își propune să ajute profesioniștii interesați în domeniu să înțeleagă mai bine care sunt neclaritățile, sincopele, lipsurile sau ezitările legii și ale practicii, cu scopul de a genera pe această cale o înțelegere și aplicare unitară a regulilor evidenței funciare.
Mai trebuie menționat că această lucrare a avut că punct de pornire un document elaborat în cadrul proiectului POCA prin beneficiar Institutul Național al Magistraturii, fiind însă mai extinsă decât respectivul material. Avantajul este acela că mai multe categorii de profesioniști în domeniul juridic vor avea astfel acces la o sursă comună de informație." - Autoarea
Descoperă mai multe cărți scrise de Roxana Stanciu
Dacă ți-a plăcut cartea Acțiunile de carte funciară și plângerea împotriva încheierii de reexaminare emise de registratorul-șef de carte funciară, scrisă de Roxana Stanciu, cu siguranță vei aprecia și celelalte titluri semnate de același autor Acțiunile de carte funciară , Hamangiu
Preț și disponibilitate
Singura librărie care vinde această carte o are în stoc.
| Librărie | Preț | Disponibilitate | |
|---|---|---|---|
| CartepediaCel mai bun preț | 24,70 RON | În stoc | Vezi |
Prețurile și disponibilitatea sunt furnizate de librării și actualizate zilnic. Verifică prețul final la librărie înainte de a finaliza comanda.
Recenziile cititorilor vor apărea în curând
Lucrăm la adăugarea recenziilor verificate. Între timp, descoperă alte cărți recomandate sau salvează-o pentru mai târziu.
