În căutarea Morcovului de Aur (Vol. 4)
- Broșatformat
- 192pagini
- ~5 orelectură est.
- Românălimbă
- 2022apariție
Despre carte
Acum, că Shylo a intrat în rândurile Iepurilor Regali, viața lui a căpătat o turnură aventuroasă și are, dintr-odată, numai prieteni. Însă dorul de familie și casa părintească nu-i dă pace, așa că merge să viziteze vizuina în care a crescut. Îndată ce ajunge acolo, își dă seama că se întâmplă ceva ciudat. Un iepure misterios, Arlechin, îi atrage pe membrii uriașei familii iepurești cu cântecele și dansurile lui nebunești și îi supune voinței sale. Dar adevăratul scop este găsirea Morcovului de Aur, despre care legenda spune că dă celui care-l găsește puteri depline asupra oamenilor și animalelor deopotrivă. Adepții lui Arlechin se adună în număr din ce în ce mai mare; în mintea lui Shylo se naște gândul că această căutare a Morcovului de Aur nu e doar un joc, că iepurele cel ciudat urmărește cu adevărat să aibă lumea la bunul lui plac. Când își dă seama că Arlechin este un musafir periculos, Shylo își cheamă în ajutor prietenii, Iepurii Regali.
Vor putea ei să-l oprească pe Arlechin cel însetat de putere? Cine va găsi oare Morcovul de Aur, dacă există cu adevărat?
„— Am un plan, spuse Shylo încet. — Un plan? întrebară Sprinterii într-un glas, întorcându-se spre micul iepure. — E nevoie de morcovi, vopsea aurie, șiretenie... Shylo se opri, punând pe masă bucata de hârtie mototolită și netezind-o cu lăbuța. — Și de lucru în echipă. — Oh là là, făcu entuziasmată Belle de Paw. Păi... nimeni nu-i ca noi când lucrăm în echipă.”
Descoperă mai multe cărți scrise de Santa Montefiore
Dacă ți-a plăcut cartea În căutarea Morcovului de Aur (Vol. 4), scrisă de Santa Montefiore, cu siguranță vei aprecia și celelalte titluri semnate de același autor Vremea dragostei și a războiului , Litera Farul cu secrete , Litera Orizonturi îndepărtate , Litera
Descoperă mai multe cărți scrise de Simon Sebag Montefiore
Dacă ți-a plăcut cartea În căutarea Morcovului de Aur (Vol. 4), scrisă de Simon Sebag Montefiore, cu siguranță vei aprecia și celelalte titluri semnate de același autor Ierusalim. Biografia unui oraș , Trei Ecaterina cea Mare & Potemkin , Trei Romanovii 1613-1918 , Trei
Compară prețurile
2 din 2 librării au în stoc această carte · economisești până la 4,17 RON alegând cea mai ieftină ofertă.
| Librărie | Preț | Disponibilitate | |
|---|---|---|---|
| BookZoneCel mai bun preț | 35,00 RON41,23 RON−15% | În stoc | Vezi |
| Cartepedia | 39,17 RON | În stoc | Vezi |
Prețurile și disponibilitatea sunt furnizate de librării și actualizate zilnic. Verifică prețul final la librărie înainte de a finaliza comanda.
Recenziile cititorilor vor apărea în curând
Lucrăm la adăugarea recenziilor verificate. Între timp, descoperă alte cărți recomandate sau salvează-o pentru mai târziu.















