De la întristarea inimii la mângâierea lui Dumnezeu
- Broșatformat
- 240pagini
- ~6 orelectură est.
- Românălimbă
- 2016apariție
Despre carte
„Luându‑l pe om de mână, credinţa îl aşază în faţa lui Dumnezeu. Un astfel de om se înalţă mai presus de lume: sub picioarele lui se află întunecatul haos al îndoielii, al necredinţei, al rătăcirilor, al filosofărilor îngâmfate şi totodată deşarte, la fel cum sub picioarele celui ce s‑a urcat pe vârful unui munte înalt se află nori, stânci, prăpăstii, cascade care vuiesc şi saltă din stâncă în stâncă. Viaţa pământească e o călătorie ce nu se întrerupe nici măcar o clipă. Mergem, mergem, şi dintr‑o dată se deschid porţile veşniciei, şi ne pierdem în întinderea ei neînchipuită, aşa cum minunat grăieşte Sfântul David: străin sunt eu pe pământ, să nu ascunzi de la mine poruncile Tale (Ps. 118, 19). Chiar aşa: legea lui Hristos este ca un fir pe care urmându‑l ieşim din labirintul întunecat al vieţii pământeşti în veşnicia cea fericită. Să fiţi sănătoşi şi să propăşiţi!” Sfântul Ignatie Briancianinov
Descoperă mai multe cărți scrise de Sf. Ignatie Briancianinov
Dacă ți-a plăcut cartea De la întristarea inimii la mângâierea lui Dumnezeu, scrisă de Sf. Ignatie Briancianinov, cu siguranță vei aprecia și celelalte titluri semnate de același autor Aripi duhovnicești pentru cei osteniţi şi împovăraţi , Sophia Îndreptar despre patimi și virtuți , Sophia Despre vedenii, duhuri și minuni , Sophia
Preț și disponibilitate
Singura librărie care vinde această carte o are în stoc.
| Librărie | Preț | Disponibilitate | |
|---|---|---|---|
| CartepediaCel mai bun preț | 26,43 RON | În stoc | Vezi |
Prețurile și disponibilitatea sunt furnizate de librării și actualizate zilnic. Verifică prețul final la librărie înainte de a finaliza comanda.
Recenziile cititorilor vor apărea în curând
Lucrăm la adăugarea recenziilor verificate. Între timp, descoperă alte cărți recomandate sau salvează-o pentru mai târziu.











