Cum găsim calea spre fericire
- Broșatformat
- 112pagini
- ~3 orelectură est.
- Românălimbă
- 2018apariție
Despre carte
Pentru orice creştin, Fericirile rostite de către Domnul Iisus Hristos în Predica de pe Munte sunt suma reperelor esenţiale ale vieții duhovnicești: citite cu luare-aminte şi înțelese în profunzime, ele alcătuiesc îndreptarul deplin al virtuţilor, calea sigură a fiecărui credincios spre fericirea sa personală în vremelnicie şi în veşnicie.
Fericirile, care cuprind în puţine cuvinte o învăţătură atât de vastă, se înţeleg fără greşeală în sânul tradiţiei vii a Ortodoxiei, prin tâlcuirea sfinților, care, în cei două mii de ani trecuţi de la venirea lui Hristos pe acest pământ, le-au înţeles deplin trăindu-le pe de-a-ntregul.
Sfântul Ioan din Kronstadt, unul dintre sfinţii cei mai cunoscuţi şi cei mai iubiţi ai Ortodoxiei vremurilor din urmă, este unul dintre aceşti trăitori şi învăţători ai Bisericii. Cu limpezimea şi simplitatea care-i împodobesc toate scrierile, el ne îndrumă, fără vorbe de prisos, spre veşnicul nostru rost, pe calea cu adevărat domnească a Fericirilor evanghelice.
Cartea de faţă reprezintă ediţia a doua a volumului "Fericirile evanghelice în viața noastră", apărută pentru prima dată la Editura Sophia în 2012.
Descoperă mai multe cărți scrise de sf. Ioan de Kronstadt
Dacă ți-a plăcut cartea Cum găsim calea spre fericire, scrisă de sf. Ioan de Kronstadt, cu siguranță vei aprecia și celelalte titluri semnate de același autor În lumea rugăciunii , Sophia Cum ne mântuiește Dumnezeu , Sophia Despre bine și rău , Sophia
Preț și disponibilitate
Singura librărie care vinde această carte o are în stoc.
| Librărie | Preț | Disponibilitate | |
|---|---|---|---|
| CartepediaCel mai bun preț | 7,40 RON | În stoc | Vezi |
Prețurile și disponibilitatea sunt furnizate de librării și actualizate zilnic. Verifică prețul final la librărie înainte de a finaliza comanda.
Recenziile cititorilor vor apărea în curând
Lucrăm la adăugarea recenziilor verificate. Între timp, descoperă alte cărți recomandate sau salvează-o pentru mai târziu.












